S-a promulgat legea prin care instituţiile publice nu mai au voie să ceară copii ale actelor

Instituţiile publice nu mai pot solicita copii ale actelor, potrivit unei legi promulgată, marți, de președintele Klaus Iohannis. Potrivit legii, sunt interzise copiile inutile, care se adună la dosarul cu şină.

„Câștig important pentru cetățean. Președintele Iohannis a promulgat legea care interzice statului să mai ceară de la persoanele fizice și juridice copii după acte emise de același stat. La mai puțin de o jumătate de an de la înregistrarea proiectului legislativ la Parlament de către colegul deputat George Tuță, proiect la care am semnat în calitate de coinițiator. Suntem pe drumul cel bun pentru o administrație publică modernă”, transmite senatorul PNL Alina Gorghiu.

Potrivit Administrației Prezidențiale, președintele Klaus Iohannis a semnat, marți, decretul privind promulgarea Legii pentru completarea Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 41/2016 privind stabilirea unor măsuri de simplificare la nivelul administrației publice centrale și pentru modificarea și completarea unor acte normative.

Potrivit legii, se interzice instituţiilor publice şi organelor de specialitate ale administraţiei publice centrale să solicite persoanelor fizice sau persoanelor juridice, în vederea soluţionării cererilor pentru furnizarea unui serviciu public, copii de pe avize sau alte documente care au fost emise de către instituţii publice sau organe de specialitate ale administraţei publice centrale.

Legea intră în vigoare la data de 1 ianuarie 2022.

Ultima oră