Ministerul Educației din Italia, amendat cu 95.000 euro în urma unui bullying în școală

Ministerul Educației din Italia, amendat cu 95.000 euro în urma unui bullying în școală.

Ministerul Educației din Italia a fost condamnat în primă instanță, de către Tribunalul Civil din Florența, să despăgubească familia unui copil cu dizabilități pentru acte de hărțuire împotriva acestuia. Despăgubirile se ridică la 95.000 de euro pentru episoade care au avut loc între 2012 și 2016 într-o școală primară din Grosseto, conform Il Gazzettino.

Ministerul Educației din Italia, amendat cu 95.000 euro în urma unui bullying în școală

După cum relatează „Il Tirreno”, băiatul vizat, acum în vârstă de 15 ani, care suferă de o gravă dizabilitate fizică, a fost hărțuit de unii colegi de clasă. Aceștia l-au bătut sistematic și l-au insultat în pauze, dar și în afara școlii. L-au lovit cu pumnii și picioarele, mergând până la fracturarea unei mâinii, pe lângă numeroasele „răni” psihologice provocate.

În 2016, părinții au decis să dea în judecată școala, susținuți de avocata lor, Serena Iazzetta, după ce copilului i-a fost fracturată mâna.

La spital, medicii au găsit semne de violență asupra copilului, care avea atunci 10 ani.

Băiatul le-a spus medicilor că rănile au fost provocate de bătăile primite de la colegii săi de școală.

Există o sentință de gradul „care condamnă Ministerul Educației și compania de asigurări a școlii să despăgubească victima și familia acesteia cu un total de 95.000 de euro”, explică avocatul Iazzetta.

Ministerul a acceptat sentința. Compania de asigurări a școlii, delegată să plătească daunele, a decis însă să facă apel.

Pentru Iazzetta, „instanța a recunoscut pentru prima dată caracterul repetitiv al acestor comportamente. Acesta este motivul pentru care vorbim de bullying și nu de răni suferite la școală. Din fericire, cel puțin pentru moment, s-a făcut dreptate”.

Ultima oră

Comentariul meu

Publică