Polițiștii sibieni continuă să acționeze integrat, împreună cu celelalte structuri teritoriale cu atribuții în domeniul ordinii și siguranței publice, în contextul prevenirii și combaterii răspândirii COVID – 19. În ultima zi au fost aplicate amenzi de peste 20.000 de lei, patru dintre ele unor patroni din Sibiu care au ținut localurile deschise peste program.

În ultimele 24 de ore, au fost desfășurate acțiuni de verificare în zone aglomerate, centre comerciale, piețe și terase, dar şi în mijloacele de transport în comun, cu privire la respectarea regulilor impuse referitoare cu precădere la interdicțiile de circulație, portul măștii de protecție sanitară, programul de funcționare a operatorilor economici, precum și utilizarea certificatelor de vaccinare.

În urma controalelor efectuate, au fost aplicate 22 de sancțiuni contravenționale în valoare de 20.500 de lei.

Amenzi pentru cei care nu au stat în carantină

Trei sancțiuni contravenționale în valoare de 6.000 de lei aplicate pentru nerespectarea măsurii carantinei. Este vorba despre o femeie în vârstă de 43 de ani, din Copșa Mică, un bărbat în vârstă de 22 de ani din Merghindeal și un bărbat în vârstă de 47 de ani, din Mediaș.

De asemenea, au fost aplicate 14 sancțiuni în valoare de 4.000 de lei pentru nerespectarea măsurii privind portul măștii de protecție sanitară și o sancțiune în valoare de 500 de lei pentru nerespectarea interdicțiilor privind deplasarea.

Sală de jocuri și fast food-uri deschise peste program

Polițiștii sibieni au aplicat sancțiuni contravenționale în valoare de 10.000 de lei unor operatori economici cu puncte de lucru în municipiul Sibiu pentru nerespectarea programului de funcționare. Este vorba despre două fast food-uri, unul situat lângă magazinul Dumbrava, iar altul pe Calea Dumbrăvii, unul dintre ele fiind amendat de două ori, dar și despre o sală de jocuri de noroc situată pe Pietonala Bălcescu.

Ultima oră