Peste 500.000 de români au nevoie de ajutor de încălzire ca să treacă iarna
Sursa Foto - Pixabay

Peste 500.000 de cereri au fost depuse de românii care au nevoie de ajutor de încălzire ca să treacă iarna, spune Ministrul interimar al Muncii, Raluca Turcan.

Ministrul Muncii susţine că de aceste două forme de sprijin beneficiază de la 1 noiembrie persoanele singure cu venituri de până la 2.053 de lei şi familiile cu venituri de până la 1.386 de lei de persoană.

„Peste 500.000 de cereri au fost depuse deja de către beneficiari la primării, pentru ajutoarele de încălzire în sezonul rece şi pentru suplimentul de energie acordat pe tot parcursul anului, prin legea consumatorului vulnerabil”, a scris luni, pe Facebook, Raluca Turcan.

Ea spune că, împreună cu echipa Agenţiei Naţionale pentru Plăţi şi Inspecţie Socială şi cu reprezentanţi ai Ministerului Muncii, a avut luni o discuţie cu reprezentanţii Asociaţiei Oraşelor din România, pentru a se asigura că oamenii vor primi ajutoarele fără întârziere.

Raluca Turcan reaminteşte că, tot de la 1 noiembrie, persoanele care nu îndeplinesc condiţiile de acordare a ajutorului de încălzire pe perioada sezonului rece şi a suplimentului de energie prevăzute de legea consumatorului vulnerabil beneficiază de compensarea facturilor la energie electrică (în valoare de cel mult 0,291 lei/kWh) şi gaze naturale (cel mult 33% din valoarea componentei preţul gazului natural din contract).

Ministrul Muncii spune că o altă măsură de sprijin pentru a depăşi perioada sezonului rece, deja în vigoare, este plafonarea preţurilor la energie electrică şi gaze naturale pentru clienţii casnici.

Ultima oră

Comentariul meu

Publică