Criză din cauza foametei în Coreea de Nord. Kim Jong-un vrea ca niciun bob de orez din țară să nu fie pierdut

Coreea de Nord se luptă cu o criză din cauza foametei și riscă să se confrunte cu pierderi de vieți omenești, arată avertismente venite atât din interiorul țării, cât și din afară.

 

Potrivit digi24.ro, care citează BBC, sunt îngrijorări că cei mai vulnerabili vor muri de foame și că pe străzi vor fi tot mai mulți copii orfani.

„Probleme precum mai mulți copii orfani pe străzi și moartea din cauza foamei sunt raportate continuu”, a declarat Lee Sang Yong, redactorul șef al Daily NK, care are surse din Coreea de Nord.

Lipsa alimentelor este mai gravă decât se estima, iar cei care suferă cel mai mult sunt cei săraci, a spus el, citat de BBC.

Pe acest fond, obținerea informațiilor din Coreea de Nord este din ce în ce mai dificilă, granița fiind închisă din ianuarie anul trecut pentru a preveni răspândirea Covid-19 din China.

În aceste condiții, recolta din acest an este crucială. Recoltele de anul trecut au fost parțial distruse de taifunuri. Zeci de mii de oameni, inclusiv armata, au fost trimiși să ajute pe câmp la strângerea de orez și porumb.

Kim Jong-un a ordonat ca niciun bob de orez din țară să nu fie pierdut și să fie trimiși să ajute toți cei care pot face asta. Cei care fură din recoltă vor fi aspru pedepsiți.

Săptămâna trecută, Serviciul Național de Informații din Coreea de Sud a comunicat în cadrul unei audieri parlamentare ținute cu ușile închise că Kim Jong-un este îngrijorat de situație și că lipsa medicamentelor și a proviziilor esențiale a accelerat răspândirea bolilor infecțioase, cum ar fi febra tifoidă.

Ultima oră