200 de concentratoare de oxigen au ajuns vineri dimineața în România. Acestea vin de la Organizația Mondială a Sănătății și vor fi distribuite spitalelor din țară.
Șeful Departamentului pentru Situații de Urgență, Raed Arafat, a primit aparatele trimise pe parcursul nopții și a dezvăluit unde vor fi distribuite.
„Au ajuns în cursul nopții. Ele vor pleca 180 către spitale, iar 20 vor fi păstrate pentru urgențe”, a declarat Raed Arafat.
Fiecare spital care a solicitat așa ceva va primi între cinci și 10 bucăți, a precizat Arafat. Concentratoarele trimise de OMS au capacitatea de 8 litri fiecare.