Preţul petrolului la minimul ultimelor patru săptămâni

Prețul petrolului a scăzut miercuri la un minim al ultimelor patru săptămâni, după ce stocurile de țiței din SUA au crescut mai mult decât se așteptau, anunță Reuters.

Contractele futures pentru petrolul Brent au scăzut cu 2,73 dolari, sau 3,2%, până la 81,99 dolari pe baril, în timp ce petrolul american West Texas Intermediate (WTI) a scăzut cu 3,05 dolari, sau 3,6%, până la 80,86 dolari.

Aceasta a fost cea mai mare scădere procentuală zilnică pentru ambele referințe de la începutul lunii august și cele mai mici închideri pentru Brent din 7 octombrie și pentru WTI din 13 octombrie.

Stocurile săptămânale de țiței au crescut mai mult cu 3,3 milioane de barili, mai mult decât estimările, dar stocurile de benzină au ajuns la cel mai scăzut nivel din noiembrie 2017. Oferta de pe piața petrolieră americană s-a restrâns, stocurile de la centrul de depozitare din Cushing, Oklahoma, fiind la cel mai scăzut nivel din ultimii trei ani.

Președintele american Joe Biden, care a luat cuvântul la summitul global privind clima COP26 de la Glasgow, a pus creșterea prețurilor la petrol și gaze pe seama refuzului națiunilor OPEC de a pompa mai mult țiței. Prețul mediu de vânzare cu amănuntul al unui galon de benzină în Statele Unite a fost în ultima vreme de 3,40 dolari, potrivit AAA, în creștere cu aproximativ 20 de cenți față de acum o lună.

Organizația Țărilor Exportatoare de Petrol și aliații săi, un grup cunoscut sub numele de OPEC+, se reunește joi și este de așteptat să își reconfirme planurile de a menține constantă creșterea lunară a ofertei, în ciuda apelurilor pentru o accelerare a acesteia.

Ultima oră