Amenzi de peste 15.000 lei la Sibiu - Cinci persoane nu au stat în carantină și izolare
foto: arhivă

Polițiștii sibieni continuă să acționeze integrat, împreună cu celelalte structuri teritoriale cu atribuții în domeniul ordinii și siguranței publice, în contextul prevenirii și combaterii răspândirii COVID – 19. Miercuri s-au aplicat amenzi de 15.000 lei persoanelor care nu au respectat măsura carantinei și izolării, dar și celor care nu au purtat masca de protecție.

În ultimele 24 de ore, au fost desfășurate acțiuni de verificare în zone aglomerate, centre comerciale, piețe și terase, dar şi în mijloacele de transport în comun, cu privire la respectarea regulilor impuse referitoare cu precădere la interdicțiile de circulație, portul măștii de protecție sanitară, programul de funcționare a operatorilor economici, precum și utilizarea certificatelor de vaccinare.

Amenzi de peste 15.000 lei la Sibiu - Cinci persoane nu au stat în carantină și izolare

În urma controalelor efectuate, au fost aplicate 18 sancțiuni contravenționale în valoare de 15.500 de lei, din care 10 sancțiuni contravenționale în valoare de 1.500 de lei au fost aplicate pentru nerespectarea măsurii privind portul măștii de protecție sanitară.

Cinci persoane au fost sancționate contravențional cu amendă în valoare totală de 11.500 de lei pentru nerespectarea măsurilor privind carantina/izolarea, iar alte 3 persoane au fost sancționate contravențional cu amendă în valoare totală de 2.500 de lei pentru nerespectarea interdicțiilor privind deplasarea/libera circulație.

Polițiștii din cadrul Poliției Orașului Agnita au depistat două persoane de sex masculin, în vârstă de 35 și 39 de ani, ambele din Bârghiș, care nu au respectat măsura carantinei și o tânără de 23 de ani, din Agnita, care nu a respectat măsura izolării. Valoarea sancțiunilor se ridică la suma de 5.000 de lei.

De asemenea, polițiștii din cadrul Poliției Orașului Copșa Mică au depistat un bărbat în vârstă de 26 de ani, din Motiș, care nu a respectat măsura carantinei, respectiv un bărbat în vârstă de 27 de ani, din Șeica Mare, care nu a respectat măsura izolării, cuantumul amenzilor aplicate fiind de 6.500 de lei.

Ultima oră

Comentariul meu

Publică