O brânză de capră din Spania a câștigat miercuri primul loc la World Cheese Awards, depășind alte 4.079 de sortimente din peste 40 de țări de pe cinci continente, scrie CNN.
Brânza câștigătoare, numită Olavidia, produsă de un artizan care folosește numele comercial Quesos y Besos (Brânzeturi și săruturi), a obținut 103 voturi, devansând locul al doilea, o brânză moale de la Fromagerie Berthaut din Franța, cu 98 de voturi, care a condus până în ultimul moment.
Un judecător britanic, Jason Hinds, le-a spus colegilor din juriu, chiar înainte de a vota, că brânza de capră avea o „textură bogată, seducătoare și cremoasă” și „o aromă rotundă și caldă”.
Ceremonia a fost transmisă în direct de organizatori din orașul Oviedo, din nordul Spaniei.
Silvia Pelaez, proprietara brandului câștigător, a declarat: „Suntem un mic și umil producător de brânzeturi din Jaen”, un oraș din sudul Spaniei cunoscut mai ales pentru măslinele sale.
„Munca zilnică își are răsplata ei”, a spus Pelaez, adăugând că producătorul de brânzeturi, cunoscut oficial sub numele de Lacteos Romero Pelaez, are doar șase angajați.
Brânza are o dungă neagră vizibilă în mijloc, lucru pe care juriul l-a menționat. Organizatorii concursului au spus că brânza a fost „maturată cu penicillium candidum și cenușă de sâmburi de măsline”, care este responsabilă pentru dunga neagră.
Câștigătorul precedent a fost o brânză albastră organică, Rogue River Blue, prima câștigătoare din America, în octombrie 2019 la Bergamo, Italia. Confruntarea anuală a brânzeturilor nu a avut loc anul trecut din cauza pandemiei Covid-19.
Aproximativ 250 de jurați, inclusiv oameni de știință din domeniul alimentar, vânzători de brânzeturi, bucătari și somelieri, au participat la eveniment. Aceștia s-au concentrat asupra „aspectului, senzației, mirosului și gustului fiecărui produs, punctând aspecte precum aspectul crustei și al interiorului, precum și aroma, corpul și textura brânzei, majoritatea punctelor fiind acordate pentru aromă și senzația din gură”, se arată pe site-ul organizației.
Au fost alese 88 de semifinaliste și doar 16 finaliste. Soarta lor a fost decisă de un așa-numit „super juriu” format din 16 judecători care nu au nicio legătură comercială cu producătorii acestor brânzeturi.