Bilanț COVID Sibiu - Incidență de 12,99 la mie - Șapte decese raportate miercuri
foto: arhivă

Sibiul a înregistrat miercuri cel mai mare număr de infectări din ultima perioadă. Sunt 703 persoane confirmate pozitiv, iar dintre acestea 15 sunt reconfirmate. Opt localități au o incidență de peste zece cazuri la mia de locuitori, iar printre ele se numără și municipiul Sibiu cu o rată de 12,99/1.000 locuitori.

„În județul Sibiu, de la debutul pandemiei și până în prezent au fost confirmate pozitiv în urma testării SARS CoV-2 un număr de 39.172 persoane (703 persoane confirmate în ultimele 24 de ore, dintre care 15 reinfectate). Până la data curentă au fost vindecate 30.869 persoane, iar 1.392 persoane au decedat (7 raportate în ultimele 24h), din rândul celor confirmate pozitiv”, informează Simona Berariu, purtătorul de cuvânt al DSP Sibiu.

Bilanț COVID Sibiu - Incidență de 12,99 la mie - Șapte decese raportate miercuri

Șase dintre cele șapte decese au survenit în data de 1 noiembrie, însă au fost raportate pe bilanțul de miercuri: 

  1. Femeie, 68 ani, ATI, nevaccinată, Sibiu (Militar)
  2. Femeie, 98 ani, non ATI, vaccinată, Sibiu (TBC)
  3. Femeie, 85 ani, non ATI, nevaccinată, Mediaș
  4. Femeie, 62 ani, NON ATI , nevaccinat, Sibiu
  5. Bărbat, 57 ani, deces domiciliu, nevaccinat
  6. Bărbat, 58 ani, ATI, vaccinat, Sibiu
  7. Femeie, 68 ani, ATI, nevaccinată, Sibiu

La ora 08:00 erau spitalizate un număr de 457 persoane, dintre care pe ATI 46 persoane (46 adulți, 0 copii). La nivelul județului Sibiu în ultimele 24 de ore s-au efectuat 767 de teste, dintre care 110 RT-PCR și 657 teste rapide.

Incidența în Marpod e uriașă

În ceea ce privește rata de incidență cumulată la nivelul județului Sibiu este de 9,43 /1000 de locuitori în ultimele 14 zile. Rata de incidență cumulată în UAT-urile din județul Sibiu este următoarea:

UAT POPULAȚIE CAZURI INCIDENȚĂ
MARPOD 1009 19 18.83
ŞELIMBĂR 16104 237 14.72
SLIMNIC 4122 56 13.59
MUNICIPIUL SIBIU 170083 2210 12.99
RACOVIŢA 2898 34 11.73
BOIŢA 1571 18 11.46
ORAŞ CISNĂDIE 25685 288 11.21
ŞURA MARE 5197 56 10.78
POPLACA 1807 18 9.96
VALEA VIILOR 2227 22 9.88
ORAŞ AVRIG 15505 152 9.8
TURNU ROŞU 2489 24 9.64
MUNICIPIUL MEDIAŞ 56107 511 9.11
AŢEL 1689 15 8.88
PĂUCA 1823 16 8.78
BRUIU 951 8 8.41
CRISTIAN 4536 38 8.38
ORAŞ TĂLMACIU 8340 67 8.03
ŞURA MICĂ 3633 28 7.71
GURA RÂULUI 3809 28 7.35
ORAŞ AGNITA 11562 82 7.09
APOLDU DE JOS 1278 9 7.04
ORAŞ DUMBRĂVENI 8420 59 7.01
HOGHILAG 2530 17 6.72
BÂRGHIŞ 2246 14 6.23
ARPAŞU DE JOS 2841 17 5.98
TÂRNAVA 3380 20 5.92
LUDOŞ 677 4 5.91
SADU 2706 16 5.91
PORUMBACU DE JOS 3273 19 5.81
DÂRLOS 3622 21 5.8
ROŞIA 6269 36 5.74
BRĂDENI 1645 9 5.47
RÂU SADULUI 567 3 5.29
ORLAT 3314 16 4.83
BRATEIU 4175 20 4.79
MOŞNA 3773 18 4.77
ŞEICA MARE 4630 22 4.75
LOAMNEŞ 2811 13 4.62
ORAŞ MIERCUREA SIBIULUI 4794 22 4.59
MICĂSASA 2090 9 4.31
ORAŞ SĂLIŞTE 6261 27 4.31
ALMA 1874 8 4.27
ALŢINA 1877 8 4.26
CÂRŢIŞOARA 1409 6 4.26
ORAŞ OCNA SIBIULUI 4336 18 4.15
ORAŞ COPŞA MICĂ 5881 24 4.08
RĂŞINARI 5652 22 3.89
BLĂJEL 2355 8 3.4
BAZNA 4018 12 2.99
BIERTAN 3037 9 2.96
AXENTE SEVER 4299 12 2.79
ŞEICA MICĂ 1795 5 2.79
IACOBENI 3414 8 2.34
NOCRICH 3424 8 2.34
VURPĂR 3023 7 2.32
POIANA SIBIULUI 2348 5 2.13
LASLEA 4269 8 1.87
CÂRŢA 1203 2 1.66
CHIRPĂR 1912 2 1.05

 

Celelalte unități administrativ teritoriale au rata de incidență 0, fără nici un caz pozitiv raportat în ultimele 14 zile.

 

 

 

Ultima oră

Comentariul meu

Publică