Construcția Autostrăzii Sibiu-Făgăraș întârziată de licitația Apelor Române care modifică linia roșie

Construcția Autostrăzii Sibiu – Făgăraș întârzie din cauza unor proceduri necesare obținerii acordului de mediu. În vară, fostul șef al Transporturilor Cătălin Drulă anunța lansarea procedurii în trimetrul trei al anului în curs. 

 

Compania Națională de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR) a transmis detalii cu privire la stadiul proiectului Autostrăzii Sibiu – Făgăraș (A13).

„Proiectul Autostrăzii Sibiu-Făgăraș are avizul Comitetului Director al Administrației Bazinale de Apă Olt (ABA). Documentația tehnică a fost supusă analizei Comitetului Director al Administrației Naționale Apele Române (ANAR), care a formulat observații tehnice, ceea ce implică modificarea liniei roșii.

În prezent, elaboratorul Studiului de fezabilitate implementează observațiile și urmează să retransmită documentația revizuită.

Ulterior, documentația va fi reanalizată în cadrul Comitetului Director ANAR, iar după aceea va fi declanșată procedura pentru emiterea Avizului de Gospodărire a Apelor, respectiv:

– Se transmite aprobarea ANAR și documentația către Ministerul Apelor și Pădurilor;
– Ministerul transmite către ANAR împuternicirea pentru Administrația Bazinală de Apă (ABA) să semneze Protocolul;
– Protocolul semnat de către ABA este transmis către CNAIR pentru semnare;
– Protocolul cu toate semnăturile se întoarce la ABA;
– Se emite Aviz de Gospodărire a Apelor.

După obținerea Avizului de Gospodărire a Apelor, se poate elibera Acordul de Mediu„, precizează CNAIR.

Licitația pentru proiectarea și construirea Autostrăzii Sibiu – Făgăraș urma să fie lansată în trimestrul III al acestui an, adică până la finele lunii septembrie, potrivit fostului ministrul al Transporturilor Cătălin Drulă.

În declarații referitoare la acest tronson de autostradă, Drulă preciza că ultima etapă rămasă era obţinerea acordului de mediu cu ţintă luna iulie, urmând ca în august să fie scos la licitaţie pentru proiectare şi execuţie.

În lungime de 68 de kilometri, tronsonul Sibiu – Făgăraș va face parte din Autostrada Sibiu – Brașov, cerută de companii precum Continental, unul dintre cei mari angajatori privați din România.

Ultima oră