Numărul de cazuri noi de Covid-19 a ajuns la peste 7.400 și 427 decese la pacienți confirmați cu noul coronavius au fost înregistrate doar în ultimele 24 de ore în România.
Potrivit Grupului de Comunicare Strategică, în ultimele 24 de ore au fost înregistrate 7.424 cazuri de persoane pozitive cu SARS-COV-2.
De asemenea, au fost raportate 427 decese dintre care 33 anterioare.
UPDATE:
În ultimele 24 de ore au fost înregistrate 7.424 de cazuri noi de persoane infectate cu SARS – CoV – 2 (COVID – 19), dintre care 123 sunt ale unor pacienți reinfectați, testați pozitiv la o perioadă mai mare de 180 de zile după prima infectare.
Până astăzi, 31 octombrie, pe teritoriul României au fost înregistrate 1.648.031 cazuri de infectare cu noul coronavirus (COVID – 19), dintre care 8.374 sunt ale unor pacienți reinfectați, testați pozitiv la o perioadă mai mare de 180 de zile după prima infectare.
1.405.694 de pacienți au fost declarați vindecați.
Până duminică, 47.751 de persoane diagnosticate cu infecție cu SARS – CoV – 2 au decedat.
În intervalul 30.10.2021 (10:00) – 31.10.2021 (10:00) au fost raportate de către INSP 427 de decese (202 bărbați și 225 femei), din care 33 anterioare intervalului de referință, ale unor pacienți infectați cu noul coronavirus, internați în spitalele din Alba, Arad, Bacău, Bistrița-Năsăud, Bihor, Botoșani, Brașov, Brăila, Buzău, Călărași, Caraș-Severin, Cluj, Constanța, Covasna, Dâmbovița, Dolj, Galați, Giurgiu, Gorj, Harghita, Hunedoara, Ialomița, Ilfov, Maramureș, Mehedinți, Mureș, Neamț, Olt, Prahova, Sălaj, Satu Mare, Sibiu, Suceava, Teleorman, Timiș, Vaslui, Vâlcea și Municipiul București.
Dintre cele 427 decese, 2 au fost înregistrate la categoria de vârstă 20-29 ani, 3 la categoria de vârstă 30-39 ani, 8 la categoria de vârstă 40-49 ani, 33 la categoria de vârstă 50-59 ani, 124 la categoria de vârstă 60-69 ani, 133 la categoria de vârstă 70-79 ani și 124 la categoria de vârstă peste 80 ani.
393 dintre decesele înregistrate sunt ale unor pacienți care au prezentat comorbidități, 17 pacienți decedați nu au înregistrat comorbidități, iar pentru 17 pacienți decedați nu au fost raportate comorbidități până în prezent.
Au fost raportate 33 de decese anterioare intervalului de referință, survenite în județele Bacău, Călărași, Giurgiu, Mureș, Ilfov, Prahova, Suceava, Vâlcea și Municipiul București, 1 în luna septembrie 2021 și 32 în luna octombrie 2021. În intervalul de referință au fost raportate 394 decese.
Din totalul de 427 pacienți decedați, 386 erau nevaccinați și 41 vaccinați. Cei 41 de pacienți decedați vaccinați aveau vârste cuprinse între grupele de vârstă 50-59 de ani și peste 80 de ani. 40 dintre pacienții decedați vaccinați prezentau comorbidități, iar pentru 1 pacient nu au fost raportate comorbidități.
În unitățile sanitare de profil, numărul total de persoane internate cu COVID-19 este de 20.005. Dintre acestea, 1.874 sunt internate la ATI. Din totalul pacienților internați, 421 sunt minori, 390 fiind internați în secții și 31 la ATI.
Până la această dată, la nivel național, au fost prelucrate 10.307.196 de teste RT-PCR și 4.446.278 de teste rapide antigenice. În ultimele 24 de ore au fost efectuate 14.906 teste RT-PCR (7.446 în baza definiției de caz și a protocolului medical și 7.460 la cerere) și 19.995 de teste rapide antigenice.
Pe teritoriul României, 148.545 de persoane confirmate cu infecție cu noul coronavirus sunt în izolare la domiciliu, iar 18.993 de persoane se află în izolare instituționalizată. De asemenea, 59.996 de persoane se află în carantină la domiciliu, iar în carantină instituționalizată se află 100 de persoane.
În ceea ce privește situația cetățenilor români aflați în alte state, 23.768 de cetățeni români au fost confirmați ca fiind infectați cu SARS – CoV – 2 (coronavirus): 2.548 în Italia, 16.946 în Spania, 199 în Marea Britanie, 130 în Franța, 3.124 în Germania, 97 în Grecia, 49 în Danemarca, 37 în Ungaria, 28 în Olanda, 2 în Namibia, 5 în SUA, 8 în Suedia, 145 în Austria, 22 în Belgia, 6 în Japonia, 2 în Indonezia, 75 în Elveția, 4 în Turcia, 2 în Islanda, 2 în Belarus, 8 în Bulgaria, 26 în Cipru, 4 în India, 5 în Ucraina, 8 în Emiratele Arabe Unite, 17 în Republica Moldova, 3 în Muntenegru, 218 în Irlanda, 5 în Singapore, 5 în Tunisia, 10 în Republica Coreea, 2 în Bosnia și Herțegovina, 2 în Serbia, 6 în Croația și câte unul în Argentina, Luxemburg, Malta, Brazilia, Kazakhstan, Republica Congo, Qatar, Vatican, Portugalia, Egipt, Pakistan, Iran, Slovenia, Federația Rusă, Finlanda, Polonia, Kuweit și Nigeria. De la începutul epidemiei de COVID-19 (coronavirus) și până la acest moment, 195 de cetățeni români aflați în străinătate, 37 în Italia, 19 în Franța, 43 în Marea Britanie, 60 în Spania, 14 în Germania, 2 în Belgia, 3 în Suedia, 5 în Irlanda, 2 în Elveția, 2 în Austria, unul în SUA, unul în Brazilia, unul în Republica Congo, unul în Grecia, unul în Iran unul în Polonia, unul în Bulgaria și unul în Nigeria, au decedat.
Dintre cetățenii români confirmați cu infecție cu noul coronavirus, 798 au fost declarați vindecați: 677 în Germania, 90 în Grecia, 18 în Franța, 6 în Japonia, 2 în Indonezia, 2 în Namibia, unul în Luxemburg, unul în Tunisia și unul în Argentina.