Bogdan Trif anunță - ''Două victorii obținute de PSD, pentru români''

Parlamentarii PSD au obținut, ieri, două victorii mari pentru români:

  1. blocarea proiectului de lege privind obligativitatea certificatului verde la locul de muncă – în Senat și
  2. plafonarea prețurilor la energie – în Camera Deputaților, for decizional.

 

  1. PSD s-a opus vaccinării forțate. Toți senatorii social-democrați au votat împotriva unei legi aberante, inițiate de PNL, USR și UDMR, care ar fi dat naștere unor grave discriminări între angajații din sectorul public și cei de la privat, dar și între diverse categorii socio-profesionale. Aceasta ar fi produs dezechilibre grave în sectoarele critice din prima linie în combaterea pandemiei.

Înainte de votul din plenul Senatului, PSD a depus în Comisia de Sănătate un amendament conform căruia ”statul, respectiv angajatorul ar fi trebuit să suporte costurile testelor efectuate angajaților pe o perioadă de 60 de zile de la intrarea în vigoare a legii”. În mod inexplicabil, PNL, USR și UDMR au votat împotrivă, iar legea a ajuns în plen într-o formă cu grave consecințe în special pentru personalul aflat în prima linie de luptă cu pandemia.

  1. Legea plafonării – vot decisiv în Camera Deputaților. Este o dublă victorie a PSD, care, chiar și din Opoziție, a reușit să impună cu succes atât plafonarea, ca soluție de blocare a scumpirilor energiei, cât și includerea în mecanismul de plafonare și compensare a instituțiilor publice – spitale, școli, așezăminte sociale etc, dar și a IMM-urilor.

Guvernul Cîțu a fost silit să admită plafonarea prețurilor la energie! Spre deosebire de Cîțu și PNL care respingeau categoric plafonarea, PSD a pledat insistent, încă din vară, pentru această soluție, adoptată inclusiv în țări ale UE.

În varianta legii, plafonarea NU e la nivelul pe care-l propunea PSD (pentru a putea trece legea și a obține numărul de voturi, a trebuit să acceptăm și variante din partea PNL), dar este totuși o plafonare care blochează scumpirile nestăvilite și continue ale gazelor și electricității.

PSD a strâns aproape 500.000 de semnături din întreaga țară în favoarea plafonării și le-a adus la dezbaterile din plen, reușind să impună ca plafonarea și compensarea să se aplice nu doar consumatorilor casnici, ci și instituțiilor publice, CET-urilor și IMM-urilor, cu efecte benefice generale:

– Bugetele administrațiilor locale vor putea, pe cât posibil, să facă față cheltuielilor cu facturile pentru încălzire și apă caldă, astfel că se îndepărtează spectrul opririi complete a termoficării!

– Oamenii, instituțiile și firmele vor avea, pe durata iernii, căldură și electricitate la prețuri mai suportabile;

– Spitalele – deja solicitate la maximum – scapă și ele de perpectiva criminală de a li se tăia curentul electric și/sau gazele pentru neplată;

– Școlile, grădinițele, așezămintele sociale, de asemenea, prin includerea în schema  de plafonare/compensare își vor putea achita facturile și vor putea traversa iarna în condiții relativ normale;

– Introducerea IMM-urilor în categoriile eligibile pentru plafonare/compensare energie le menține în piață și astfel se evită, pe cât posibil, dezastrul falimentelor și al concedierilor.Bogdan Trif anunță - ''Două victorii obținute de PSD, pentru români''

Românii trebuie să-și aducă aminte că, încă de la instalarea guvernului de dreapta,  premierul Cîțu, ministrul Economiei (membru USR) și cel al Energiei (membru PNL) repetau cu obstinație că nu o să plafoneze prețurile, deși acestea au crescut în mod alarmant, ca urmare a deciziilor proaste pe care guvernul PNL-USR-UDMR le-a luat de când a liberalizat piața energetică. Dezastrul a început cu abrogarea Ordonanței 114/2018, adoptată de Guvernul PSD, prin care prețurile erau plafonate la un cost rezonabil pentru consumatorii casnici și pentru cei industriali.

Le mulțumesc miilor de sibieni care au răspuns demersului nostru și au semnat pentru susținerea proiectului de lege al PSD, de plafonare a prețurilor la energie!

Am promis și ne-am ținut de cuvânt în fața românilor!

Deputat Bogdan Trif, Președintele Organizației Județene PSD Sibiu

Ultima oră

Participă la discuție

1 Commentariu

Publică