consilier de la ministerul dezvoltării, reținut - a primit mită o mașină de 80.000 euro

Un consilier al Ministerului Dezvoltării a fost reținut. Acesta ar fi primit drept mită, o mașină în valoare de 80.000 euro, relatează Mediafax.

Procurorii DNA anunţă că l-au reţinut pentru 24 de ore pe Dinu Viorel, consilier evaluare – examinare în cadrul Ministerul Dezvoltării, Lucrărilor Publice şi Administraţiei – Serviciul Corp Control, acuzat de luare de mită.

consilier de la ministerul dezvoltării, reținut - a primit mită o mașină de 80.000 euro

Potrivit DNA, în 2020, Dinu Viorel ar fi pretins şi primit, printr-un intermediar, de la administratorul unei societăţi comerciale, un autoturism de lux, în valoare de aproximativ 80.000 de euro.

Maşina ar fi fost pretinsă şi primită pentru ca Dinu Viorel să nu constate nereguli ce ar fi atras sancţiuni, inclusiv suspendarea contractelor pe care una dintre societăţile comerciale administrate de omul de afaceri le avea încheiate cu două primării din ţară.

Contractele de execuţie lucrări erau finanţate prin Programul Naţional de Dezvoltare Locală.

Sursa – Mediafax.ro

 

Ultima oră

Comentariul meu

Publică