Masajul este un procedeu la care ar trebui apelat cât mai des, în special atunci când avem anumite probleme de sănătate. Prin frământarea, întinderea, presarea mușchilor și articulațiilor, corpul nostru va fi mereu relaxat, va scăpa de dureri și ne vom putea menține sănătatea psihică.

Fie că avem nevoie de relaxarea corpului, reducerea anxietății, eliminarea durerilor de coloană, eliminarea celulitei sau îmbunătățirea performanțelor atletice, un masaj poate fi efectuat o dată sau de două ori pe săptămână. Indicată este și efectuarea masajului atunci când corpul îți cere, întrucât el știe mai bine ce și când are nevoie.

Masaj pentru relaxarea corpului

Este cel mai cunoscut tip de masaj, fiind făcut în principal de persoanele cu o viață agitată și un nivel ridicat de stres. Prin mișcările ușoare de mângâiere, frământare și întindere a pielii, efectuate într-un cadru relaxant cu muzică clasică și folosirea unui ulei de masaj cu proprietăți calmante, bețe de bambus sau pietre vulcanice, un astfel de masaj ajută la îmbunătățirea circulației sângelui, eliminarea toxinelor din organism, reducerea durerilor musculare, eliberarea stresului și reducerea anxietății și depresiei.

Un masaj pentru relaxarea totală a corpului poate fi făcut în funcție de nevoi, o dată pe săptămână sau chiar de două ori pe săptămână, dacă stresul și anxietatea sunt pronunțate.

Masaj pentru reducerea celulitei

Masajul pentru reducerea celulitei este un tip de masaj profund, ce are ca rol stimularea sistemului limfatic și eliminarea toxinelor acumulate, ajutând pielea să devină elastică, netedă și catifelată. Masajul anticelulitic cu ajutorul unor ventuze silicon este cel mai eficient tip de masaj pentru eliminarea celulitei, întrucât ventuzele, prin tehnica de aplicare, au rolul de a stimula circulația sângelui, eliminând astfel grăsimile și toxinele.

Pentru efecte garantate, este recomandat ca masajul anticelulitic să fie efectuat de trei, chiar patru ori pe săptămână, până la eliminarea celulitei, urmând apoi masaj de întreținere o dată sau de două ori pe lună. Cât de des este necesar un masaj?

 

Masaj sportiv

Masajul sportiv a fost conceput în special pentru sportivii de performanță, pentru a-și putea menține corpul în condiții excelente, dar și pentru refacerea corpului după antrenamente și meciuri solicitante, ciclism, înot, sau chiar tenis cu racheta. Însă un masaj sportiv poate fi făcut de persoanele care suferă de dureri cronice.

Un masaj sportiv poate fi efectuat înainte și după un antrenament intens sau înaintea unui eveniment sportiv pentru încălzirea și întinderea mușchilor, iar pentru menținerea în formă, un masaj sportiv poate fi efectuat o dată sau de două ori pe săptămână.

Masaj terapeutic

Masajul terapeutic este eficient pentru tratarea unor afecțiuni, precum dureri de spate acute, musculare, anxietate, leziuni sau artrită. Are ca scop decongestionarea punctelor ce declanșează durerea prin stimularea circulației sângelui, a limfei și decontractura mușchilor. Folosirea unor mijloace de reabilitare adecvate în cadrul masajului terapeutic poate ajuta la o refacere mai rapidă și cu efect de durată.

În cazul unor dureri grave ale corpului, pentru reducerea lor, sub îndrumările unui specialist, poate fi efectuat un tip de masaj special, o dată, de două ori sau chiar de trei ori pe săptămână, în funcție de intensitatea și gravitatea afecțiunilor.Cât de des este necesar un masaj?

 

Cât durează beneficiile unui masaj?

Masajele sunt și vor fi mereu minunate. Ajută la relaxarea și eliminarea stresului cotidian. Există posibilitatea ca un masaj efectuat corespunzător să te scape de anumite probleme medicale, probleme ce ar fi putut fi rezolvate inițial prin intervenții chirurgicale.

Beneficiile unui masaj pot dura de la câteva zile până la câteva săptămâni, dar acestea pot fi de lungă durată doar dacă adoptați și un stil de viață sănătos: plimbări în natură, alimentație corespunzătoare, evitarea consumului de alcool și tutun sau evitarea situațiilor stresante.

Cum poți prelungi efectele în urma unui masaj?

Hidratarea este importantă după efectuarea unui masaj deoarece ajută la eliminarea toxinelor din organism. În general hidratarea corpului este deosebit de importantă pentru menținerea sănătății creierului și a corpului.

Adoptă o postură corectă a corpului, deoarece masajul îți va relaxa mușchii și decongestiona încheieturile și va permite sângelui să circule către mușchi, facilitându-ți corectarea poziției corpului, dar și reducerea durerilor.

După efectuarea masajului, poți face o baie fierbinte, relaxantă, prin intermediul căreia poți continua procesul de relaxare și refacere.

Făcut cu regularitate, un masaj are beneficii extraordinare asupra organismului, cât și a întregii vieți.

Ultima oră

Comentariul meu

Publică