Este criză de oxigen în spitale - Managerii se plâng că fac rost de butelii foarte greu

Criza de oxigen din spitalele COVID devine o mare problemă care afectează mai multe spitale din România, inclusiv din Capitală.

Ministrul interimar al Sănătății, Cseke Attila, a declarat, vineri, că sunt tot mai mulți manageri care spun că foarte greu fac rost de oxigen, în special de butelii de oxigen.

„Am avut și ieri (joi – n.r.) astfel de solicitări, inclusiv în municipiul Buucrești. Le-am gestionat – MS cu Departamentul pentru Situații de Urgență – am sunat, am vorbit, s-a soluționat, am mai alocat din alte județe.

Găsim, căutăm soluții în fiecare zi pentru aceste probleme.

Am găsit soluția de a aduce butelii de oxigen din județe limitrofe.

În această situație, luăm legătura cu firma care are contractul de mentenanță cu spitalul respectiv, pentru a acorda cu prioritate ajutor de urgență, ca spitalul respectiv să nu rămână fără oxigen”, a spus Cseke Attila.

Joi, două spitale din București au avut nevoie de butelii de oxigen. Cu greu au făcut rost, au primit ajutor din județele vecine.

Se conturează așadar următoarea mare problemă în criza Covid – cea a oxigenului, în condițiile în care consumul în spitale s-a triplat.

Un manager de spital a declarat pentru Digi24 că în spitalul pe care îl conduce, s-a consumat într-o lună oxigen cât într-un an întreg.

Situația va fi și mai greu de gestionat dacă numărul infectărilor va crește, iar în spitale vor ajunge tot mai mulți pacienți.

Problemele legate de alimentarea cu oxigen ar fi fost cele care au dus la situația dramatică de vineri de la spitalul din Târgu Cărbunești. Trei pacienți au murit acolo, iar cazul este cercetat penal.

„Colegii m-au sunat că în secție că nu mai e alimentare cu oxigen”, a declarat managerul spitalului. El a spus că a vorbit joi cu prefectul de Gorj și că i-a comunicat că nu este livrat oxigen în cantitate suficientă.

Ultima oră