Alec Baldwin a ucis din greşeală un director de imagine în timpul filmărilor

Actorul Alec Baldwin a tras cu o armă de recuzită pe platourile de filmare din New Mexico şi a provocat moartea directorului de imagine Halyna Hutchins şi rănirea regizorului Joel Souza, potrivit AP.

Baldwin joacă într-un film western aflat în producţie în Santa Fe.

Biroul şerifului districtului Santa Fe a transmis că arma descărcată de actor a ucis-o pe Hutchins, director de imagine pentrul filmul „Rust”, şi l-a rănit pe Souza.

Hutchins, în vârstă de 42 de ani, a fost dusă cu elicopterul la University of New Mexico Hospital, unde a fost declarată decedată de personalul medical, au spus autorităţile.

Souza, în vârstă de 48 de ani, a fost dus cu ambulanţa la Christus St. Vincent Regional Medical Center, unde îi sunt tratate rănile.

Producţia filmului a fost, desigur, oprită.

Un purtător de cuvânt al lui Baldwin a spus că a avut loc un accident pe platourile de filmare din cauza unei arme de recuzită cu gloanţe oarbe care s-a declanşat din greşeală.

Santa Fe New Mexican a scris că actorul în vârstă de 68 de ani a fost văzut joi plângând în faţa biroului şerifului, însă încercările de a-i lua declaraţii nu au avut succes.

Sindicatul directorilor de imagine (International Cinematographers Guild) a confirmat că femeia ucisă pe platourile de filmare este Hutchins. „Detaliile sunt neclare acum, dar încercăm să aflăm mai multe şi susţinem o anchetă completă în cazul acestui tragic eveniment”, au spus într-un comunicat preşedintele sindicatului, John Lindley, şi Rebecca Rhine, director executiv.

Hutchins a fost director de imagine pentru filmul de acţiune „Archenemy” (2020), în care joacă Joe Manganiello. A absolvit în 2015 American Film Institute, iar patru ani mai târziu a primit titlul de „star în ascensiune” din partea American Cinematographer.

Ultima oră

Comentariul meu

Publică