VIDEO: Sara, fetița minune care cântă, dansează și pictează - Are nevoie de ajutorul sibienilor

Sara Hanț are șapte ani și este din Sibiu. Este un copil minune, extrem de talentat. Cântă, dansează și pictează, o artistă în devenire. Pentru a-și putea vedea visele împlinite, micuța are nevoie de ajutorul sibienilor. De când s-a născut, a fost diagnosticată cu pareză de plex brahial. Practic, una dintre mâini îi era paralizată. Poate fi un copil absolut normal, iar pentru asta este nevoie de o operație în Spania, însă familia nu dispune de banii necesari intervenției.

Micuța Sara s-a născut în vara anului 2014. Și-a dorit atât de mult să-și întâlnească părinții încât a venit pe lume prematur. Avea doar 36 de săptămâni când a privit-o prima oară pe mama sa, iar din acest motiv, au apărut și complicațiile.

VIDEO: Sara, fetița minune care cântă, dansează și pictează - Are nevoie de ajutorul sibienilor
play-sharp-fill
„Fetița mea s-a născut la 36 de săptămâni, prematur. În timpul nașterii, fiindcă era prea mare, cântărea 5 kilograme, i-a fost atins un nerv. A fost diagnosticată cu pareză de plex brahial la mâna stângă. Nu respira, a fost nevoie de resuscitare atunci. A stat vreo trei zile la terapie… Am avut un parcurs greu în spital. De curând a împlinit 7 ani”, spune Margareta, mama fetiței. 

În toți acești ani, micuța a urmat diverse terapii, printre care și Vojta, care a ajutat-o cel mai mult. Nu are încă instinctul de a-și folosi mânuța și, deși încearcă, nu o simte în totalitate. Dar există speranță! De curând, Sara a fost văzută de medici renumiți din Spania care le-au recomandat părinților să o aducă la operație în Barcelona. 

VIDEO: Sara, fetița minune care cântă, dansează și pictează - Are nevoie de ajutorul sibienilor

 

„Am fost de curând la Timișoara unde au venit niște medici din Spania care ne-au spus că se poate opera pentru a se putea dezvolta normal. Mâna stângă este mai mică decât cea dreapta, iar cu ajutorul operației, ar putea crește în același ritm cu cealaltă. Costurile operației și consultației la clinica din Barcelona se ridică la 4.780 de euro. Mai este și transportul, și cazarea, dar nu am căutat nimic deocamdată, fiindcă nu avem banii necesari”, spune Margareta, mama Sarei.

Sara Hanț își dorește din tot sufletul să se poată dezvolta normal. Este o copilă ambițioasă și muncitoare și nimic nu-i poate sta în cale. Este talentată, pictează, cântă și dansează și vrea să se bucure de tot ce o înconjoară.

VIDEO: Sara, fetița minune care cântă, dansează și pictează - Are nevoie de ajutorul sibienilor

 

O puteți ajuta donând orice sumă în următoarele conturi:

RO79BTRLRONCRT0588931601 – Beneficiar: Hant Ruben 

RO65BRDE330SV80599193300 – Beneficiar: Hant Debora 

Ultima oră