Lucrările de modernizare și reabilitare ale podului peste Cibin, către Agnita, au fost finalizate în vara acestui an. La câteva luni însă, Primăria Sibiu a anunțat noi restricții de trafic din cauza unor alte lucrări. Acestea presupun tăierea asfaltului proaspăt așezat și instalarea rosturilor de dilatare. În aceste condiții sibienii care au drum zilnic prin zonă se întreabă de ce lucrul e făcut din nou, în stilul pur românesc, în care se strică ceva deja îmbunătățit.
”Eu trec zilnic pe acolo. Astă vară s-au făcut reparațiile la pod, s-a pus asfaltul, era foarte bine, se circula bine. Până acum aproximativ o săptămână când văd că sparg din nou asfaltul să pună niște rosturi. Păi nu era normal să le pună de la început, nu să spargă asfaltul proaspăt pus? Ca să nu mai punem la socoteală traficul îngreunat și nebunia care se creează în zonă din cauza asta”, spune Alex Ciucă, un sibian care nu înțelege rostul lucrărilor.
Nemulțumiri ca acestea le au mai toți sibienii care tranzitează zona. Dar, reprezentanții Primăriei Sibiu spun că, deși lucrurile par făcute de-andoaselea, sunt totuși corect executate.
”Lucrările de înlocuire a rosturilor de dilatație au fost abordate avându-se în vedere un impact cât mai redus asupra traficului pe DJ 106. Procedura tehnică de înlocuire a rosturilor unui pod prevede mai întâi îndepărtarea vechilor rosturi și așternerea stratului nou de uzură, cunoscându-se astfel nivelul la care trebuie instalate rosturile noi, fără a se crea o denivelare la îmbinare. Astfel operațiunile preliminare s-au realizat corect, iar podul a fost deschis pe ambele sensuri imediat ce asfaltarea s-a finalizat. Întrucât montarea rosturilor noi presupune un interval de timp mai lung de intervenție, s-a decis ca aceasta sa se desfășoare după finalizarea lucrărilor de pe strada Podului, care să preia parțial circulația dinspre Agnita, constituind o rută ocolitoare.
Pentru realizarea acestor lucrări contractul a fost încheiat de Primăria Municipiului Sibiu cu SC Prodial SRL, societate cu a experiență în realizarea și întreținerea podurilor. Valoarea contractului este de 476.000 de lei”, a explicat Mirela Gligore, purtător de cuvânt al Primăriei Sibiu.
Lucrările de montare a rosturilor noi vor dura până la mijlocul lunii noiembrie.
Circulația nu este închisă total pe pod în perioada lucrărilor, dar pentru a permite execuția acestora, se va circula alternativ, doar pe o bandă a podului. În acest sens au fost montate semafoare care reglementează circulația.
Pentru a evita aglomerarea zonei la orele de vârf, strada Podului poate fi utilizată ca rută ocolitoare.