Valul patru lovește extrem de puternic. Numărul cazurilor atât la nivel național, cât și la Sibiu, a atins record după record. Dar, specialiștii spun că va urma un platou, apoi descreștere. Dacă acest lucru se va întâmpla până în luna decembrie, ne-am putea bucura de Târgul de Crăciun. Din punctul de vedere al șefului DSP Sibiu, evenimentele de sărbători se pot organiza, cu respectarea măsurilor de protecție, la fel ca până acum.
Dacă anul acesta vom avea parte de o atmosferă de sărbătoare în Piața Mare sau doar de un brad împodobit și o piață goală, la fel ca anul trecut, depinde în primul rând de scăderea numărului de cazuri de infectare. Dacă acest lucru se va întâmpla, organizatorii Târgului de Crăciun ar putea aduce din nou la Sibiu atmosfera recunoscută în toată Europa.
”În momentul de față nu pot spune dacă este indicat sau nu, pentru că mai este până în decembrie. În primul rând trebuie să vedem ce spun experții OMS, dacă se impun noi restricții pentru a scădea cazurile. Dar, dacă acest criteriu va fi atins, dacă scade rata de incidență, s-ar putea lua în considerare organizarea acestor evenimente. Observ că la Sibiu a mai crescut puțin vaccinarea cu prima doză, ceea ce înseamnă că sibienii iau în serios pandemia și ascultă mesajele despre vaccinare. Repet, dacă până în decembrie depășim valul patru și scade rata, da, eu cred că se poate organiza târgul”, spune Lucian Blăguțiu, directorul DSP Sibiu.
Iar, ca o măsură suplimentară, dacă se va introduce și intrarea în baza certificatului de vaccinare, lucrurile ar fi și mai clare. ”Dacă se va organiza târgul sau alte evenimente de sărbători, masca va fi obligatorie, la fel ca respectarea celorlalte norme. Iar dacă se va introduce intrarea în târguri sau magazine cu certificat verde, ar fi o măsură în plus care, în discuția de față, ar fi oportună pentru organizarea târgului de la Sibiu”, spune Lucian Blăguțiu.
ASTA SI IMPODOBITUL BRADULUI, sunt cele mai importante chestiuni zilele acestea…. nici nu mai dorm bine noaptea de cand cu aceasta incertitudine!