Șoferi beți, prinși în plasa polițiștilor sibieni
Foto Arhivă

Doi șoferi băuți au fost prinși, în weekend, la volan, de polițiștii sibieni. Unul dintre ei este din județul Alba, iar celălalt din localitatea sibiană Agnita. Ambii s-au ales cu dosare penale.

Primul șofer care a picat în plasa polițiștilor este din Alba. „La data de 16 octombrie a.c., în jurul orei 23,30, în municipiul Sibiu, în cadrul acțiunilor de control cu privire la respectarea măsurilor impuse în perioada stării de alertă, polițiștii Biroului de Ordine Publică Sibiu au oprit un autoturism condus pe strada Henri Coandă de către un bărbat în vârstă de 35 de ani, domiciliat în județul Alba”, spune Elena Welter, purtătorul de cuvânt al IPJ Sibiu.

Șoferi beți, prinși în plasa polițiștilor sibieni

Testarea alcoolscopică a șoferului a indicat o valoare de 0,93 mg/l alcool pur în aerul expirat, bărbatul fiind însoțit la o unitate medicală în vederea recoltării de probe biologice pentru stabilirea alcoolemiei în sânge. Având în vedere cele constatate, polițiștii sibieni au întocmit actele premergătoare efectuării de cercetări penale sub aspectul săvârșirii infracțiunii de conducere sub influența alcoolului.

Cel de-al doilea șofer a fost depistat duminică dimineața de oamenii legii. „Duminică dimineața, în jurul orei 08,30, pe DJ 104E, între localitățile Arpașu de Jos și Nou Român, polițiștii sibieni au depistat un alt conducător auto a cărui testare alcoolscopică a indicat o valoare peste limita contravențională. Este vorba despre un bărbat în vârstă de 46 de ani, din Agnita, rezultatul afișat de etilometru fiind de 0,47 mg/l alcool pur în aerul expirat”, mai spun reprezentanții IPJ Sibiu.

După recoltarea probelor biologice în vederea stabilirii alcoolemiei în sânge, în cauză s-au întocmit actele premergătoare efectuării de cercetări penale sub aspectul săvârșirii infracțiunii de conducere sub influența alcoolului.

Ultima oră

Comentariul meu

Publică