Polonia și Slovenia vin în sprijinul României în contextul COVID-19.
Preşedintele Klaus Iohannis a participat la o întâlnire în format videoconferinţă cu preşedintele Consiliului European, Charles Michel, cu omologul din Lituania şi premierii din Polonia, Slovacia şi Slovenia, în pregătirea reuniunii Consiliului European, care va avea loc joi şi vineri la Bruxelles.
Principalele subiecte aflate pe agenda reuniunii Consiliului European vizează coordonarea la nivel european în contextul pandemiei de COVID-19, agenda digitală a UE, creşterea preţurilor la energie, migraţia, politica comercială europeană şi relaţiile externe ale UE.
Potrivit Administraţiei Prezidenţiale, în cadrul videoconferinţei, preşedintele Iohannis a evidenţiat criza în care se află România în ceea ce priveşte incidenţa cazurilor de COVID-19, arătând că rata de vaccinare scăzută a contribuit semnificativ la această situaţie.
Şeful statului a menţionat faptul că România a activat Mecanismul european de protecţie civilă şi, în acest context, a mulţumit statelor membre care au oferit deja sprijin ţării noastre.
„Premierul Poloniei şi premierul Sloveniei au transmis disponibilitatea statelor lor de a ajuta România, iar, la rândul său, preşedintele Consiliului European s-a angajat să faciliteze sprijinul la nivel european pentru ţara noastră”, arată Administraţia Prezidenţială.
Cu privire la situaţia din energie, preşedintele a subliniat că majorarea semnificativă a preţurilor la energie constituie o preocupare majoră pentru România, având în vedere impactul pe care îl are asupra cetăţenilor, întreprinderilor şi, în special, asupra consumatorilor vulnerabili.
Şeful statului a evidenţiat necesitatea identificării rapide de soluţii eficiente pe termen scurt, deoarece criza energetică actuală va avea efecte serioase la nivelul tuturor ţărilor UE, cu profund impact socio-economic, atât la nivelul consumatorilor casnici, al populaţiei, cât şi la nivelul economiilor în general, afectând competitivitatea industriilor.
„Preşedintele României a atras atenţia că este nevoie, totodată, şi de o abordare pe termen mediu şi lung, care să ţintească problemele structurale ale sectorului energetic, dar şi pe cele ale pieţei comune în domeniul energiei. Preşedintele Klaus Iohannis a subliniat, astfel, necesitatea unei abordări convergente la nivel european, care să vizeze soluţii comune, integrate, pentru a coordona răspunsurile naţionale şi a pledat pentru adoptarea unor măsuri imediate în vederea protejării consumatorilor vulnerabili”, indică Administraţia Prezidenţială.
Şeful statului a subliniat şi importanţa diversificării surselor de aprovizionare cu energie şi a reducerii dependenţei de furnizori terţi, din afara Uniunii Europene, precum şi pentru asigurarea securităţii în aprovizionarea cu energie. În acest sens, el a insistat asupra faptului că securitatea energetică europeană este în strânsă legătură cu utilizarea unui mix echilibrat de tehnologii şi surse energetice, precum gazul natural şi energia nucleară, direcţii care trebuie să orienteze politicile europene în privinţa taxonomiei.
Preşedintele a solicitat Comisiei Europene includerea energiei nucleare şi a gazului natural în Actul delegat complementar din cadrul pachetului legislativ al taxonomiei, care să fie prezentat cât mai curând posibil, precizează Administraţia Prezidenţială.
În perspectiva Summitului Parteneriatului Estic care va avea loc în luna decembrie, la Bruxelles, Iohannis a subliniat necesitatea sprijinirii de către Uniunea Europeană, prin măsuri concrete, a celor trei ţări partenere care doresc consolidarea relaţiei cu UE. În contextul crizei energetice actuale, şeful statului a solicitat sprijinirea Republicii Moldova pentru asigurarea alimentării cu gaze naturale şi energie electrică, scrie Agerpres.