caz unic în lume - gâsca care merge la școală

Caz unic în lume! Gâsca care merge la școală și se trezește în fiecare dimineață pentru acest lucru.

Aproape în fiecare zi, se trezeşte devreme, chiar dacă nu are nevoie să-şi facă rucsacul şi să meargă la timp la şcoala Mehmet Akif Ersoy din districtul Ortahisar (provincia Trabzon) din nord-estul Turciei.

Dar Kirli nu este un elev, ci o gâscă care a devenit acum un fel de prieten-mascotă pentru elevii care învaţă la respectiva şcoala turcească.

Hatice Özkan, 63 de ani, are grijă de această gâscă brună chineză de trei ani, iar tovarăşul ei cu pene nu-i iese din voie.

Pasărea a fost dăruită de Yiğit Terzi nepotul său de 13 ani, devenind apoi un membru al familiei: „Aproape în fiecare dimineaţă, vine cu mine când îl duc pe nepotul meu Yiğit la şcoală”, a spus Özkan Agenţiei Anadolu. Şi, odată ajuns acolo, rătăceşte prin grădină şi pe coridoare. De asemenea, vizitează sălile de clasă, adăucând bucurie în timpul lecţiilor.

Dar plimbările nu se limitează doar la şcoală. Özkan spune că Kirli este, de asemenea, foarte cunoscută în tot oraşul: „Vine cu mine peste tot. Când mă duc la piaţă, mă uit în spatele meu pentru a vedea dacă Kirli este acolo şi este mereu acolo. Nu mă părăseşte niciodată”, spune femeia.

„Îi place să se joace şi nu atacă niciodată pe nimeni. Iubeste pe toată lumea. Iubeşte foarte mult copiii. Când spui „fugi”, îşi întinde aripile şi aleargă. Când spun „vino în poala mea”, vine în poala mea să fie răsfăţată”, explică Özkan.

„Îl avem şi pe Kirli care vine la şcoală. Este oaspetele nostru în fiecare zi. Vine la biroul meu, la camera profesorilor şi uneori vine la noi în timpul orelor”, explică Aylin Yaylı, adjunctul şcolii Mehmet Akif Ersoy, scrie Mediafax.

Ultima oră

Comentariul meu