VIDEO - Lărgirea DN7 la patru benzi între Tălmaciu și Boița, aproape gata - Imagini din dronă!

Lucrările demarate în toamna lui 2020, sunt aproape finalizate, pe sectorul de drum dintre Boița și Tălmaciu. În următoarele două săptămâni urmează deschiderea în totalitate a celor patru benzi de mers.

Conform DRDP, lărgirea DN7 la patru benzi pe sectorul dintre Tălmaciu și Boița are ca scop creșterea siguranței rutiere prin eliminarea „punctului negru” de la Tălmaciu, locul în care se produc frecvent accidente. Tronsonul de trei kilometri pe care se fac lucrările are mai multe viraje iar pe şantier constructorul se concentrează la devierea de la intrarea pe Valea Oltului.
Lucrările de lărgire au demarat în toamna anului trecut, urmând să fie încheiate în la finele lui octombrie, potrivit unei postări a Direcției Regionale de Drumuri și Poduri Brașov.
Valoarea lucrărilor este pentru tronsonul cuprins între kilometrii 251 şi 254 este de 22 milioane lei. Segmentul dintre Tălmaciu şi Boiţa face parte dintr-un proiect mai amplu pentru lărgirea carosabilului între limita cu judeţul Vâlcea (Câineni- Lazaret) şi intersecţia cu DN 1 de la Veştem. În 2016, pe segmentul dintre Lazaret şi Boiţa (4 km.), în zona Turnul Spart s-au făcut lucrări de consolidare şi lărgire la trei respectiv patru benzi.

video
play-sharp-fill

Pe DN 7 Valea Oltului, pe același sector dintre Tălmaciu şi Boiţa, la finalul anului viitor se va realiza şi conexiunea cu primul lot al Autostrăzii A 1 Sibiu – Piteşti. Tronsonul Sibiu – Boiţa (13 km), unde lucrează constructorul PORR din Austria, a depăşit stadiul fizic de 50 % şi ar putea fi deschis în decembrie 2022, anunță promotor.ro.
Descărcarea din autostradă în DN 7 este prevăzută printr-un sens giratoriu clasic, cu diamentru de 47 de metri. Dat fiind că pe DN7 șoseaua are o singură bandă pe sens, aici se vor forma cu siguranță ambuteiaje. O soluție pentru a împiedica acest lucru este reconfigurarea sensului giratoriu clasic la profil de ,,turbo-giraţie” aşa cum se face pe Centura Bucureşti, la Otopeni. Un astfel de sens giratoriu permite parcurgerea rapidă pentru un sens de circulație prin delimitarea de traficul care intră în girație. VIDEO – Radu Ignat / Youtube

Ultima oră

Comentariul meu

Publică