România va avea cursă directă cu avionul către Letonia

Consulul onorific al României în Letonia, Ileana Rutman, a declarat că încearcă reintroducerea unei curse aeriene directe între România și Letonia. În trecut, au mai existat curse aeriene directe între cele două țări, însă din motive economice acestea au fost suspendate.

 

„Acum încercăm a treia oară, împreună cu ambasada (României în Lituania, care asigură reprezentarea şi în Letonia – n.r.), să introducem o cursă aeriană directă pentru că situaţia s-a schimbat. Sunt foarte mulţi cetăţeni letoni interesaţi să meargă în România şi care merg în România. (…) Există şi interese economice, pentru că sunt companii letone care au filiale deschise în România, dar sunt foarte mulţi turişti letoni care, deşi acum nu există zbor direct sau există chartere din când în când, îşi doresc să ajungă la munte în România”, afirmă consulul onorific al României la Riga.

 

Ileana Rutman arată că cifra de afaceri a schimburilor comerciale dintre România şi Letonia, în urmă cu doi ani, era în jur de 100 de milioane de euro.

 

„Sunt destul de multe cooperări bilaterale între Letonia şi România. (…) În Letonia este foarte dezvoltată industria lemnului, industria farmaceutică, ce poate să fie interesantă pentru România. În IT, la fel ca şi în România, avem companii, start up-uri în majoritate, foarte interesante şi care cresc în permanenţă. Prima companie de acest gen, anul trecut, a făcut primul miliard de euro ca cifră de afaceri. Pentru letoni în România, în afară de faptul că avem personal foarte profesionist în programare, mulţi ingineri foarte buni, forţa aceasta de muncă este foarte interesantă pentru că Letonia este o ţară mică. Suntem aproape două milioane de oameni. Populaţia este relativ mică şi din cauza aceasta forţa de muncă este foarte căutată. Toată lumea se uită la turismul românesc şi caută România. (…) Letonii vor în România la munte. Toată lumea merge la munte, toţi vorbesc de Transfăgărăşan cu extaz, aş putea să spun”, declară Ileana Rutman.

 

Comunitatea de români din Letonia este una mică, dar în creştere, potrivit consulului onorific al României la Riga.

 

„Este o comunitate pe care putem să o împărţim în două componente: românii care vin şi pleacă – studenţi care vin în cadrul programului Erasmus ori programatori care lucrează la diferite proiecte în cadrul companiilor de IT aici, în Letonia – şi sunt cei care, aşa ca şi mine, au ajuns în Letonia pentru o perioadă oarecare şi au considerat că de fapt pot continua să stea. Vorbim în majoritate de doamne din România, care exact ca şi mine s-au căsătorit cu domni din Letonia şi şi-au întemeiat o familie în Letonia şi aceia nu sunt, într-adevăr, foarte mulţi. Toţi, împreună, cred că suntem în jur de 300 de români. Cei care suntem aici de cetăţenie română, mai mult sau mai puţin permanent, suntem în jur de 20. Copiii care se nasc în aceste familii mixte vorbesc româneşte. (…) E frumos că există o continuitate. Copiii noştri continuă şi limba română, şi tradiţiile, şi cultura. (…) Comunitatea de români este destul de închegată. (…) Comunitatea este mică, dar creşte”, spune Ileana Rutman.

 

Consulatul doreşte realizarea unui spaţiu „românesc” la Riga, în care să se regăsească şi meri aduşi din România.

 

„Ne-am gândit să avem un punct românesc, un loc românesc în Riga. Am luat legătura cu un sculptor român pentru o sculptură. Să avem o sculptură din România şi pomi fructiferi – meri – ca o grădină într-o grădină. Deja am avut o întâlnire la primărie să identificăm locurile şi trebuie să vorbim şi acasă să vedem poate sunt şi alte idei”, precizează Rutman.

 

De asemenea, consulul onorific subliniază că există ideea unui proiect privind o biserică românească în Letonia.

 

Ultimul proiect cultural al Consulatului a fost publicarea cărţii „Bearslayer” cu poezia cea mai reprezentativă pentru poporul leton scrisă de Andrejs Pumpurs şi ilustraţii realizate de artistul român Bogdan Gărgăriţă.

 

„Avem tot felul de proiecte (…) pentru a ne apropia mai mult, Letonia şi România. Dacă am avea un zbor direct, care a existat de două ori, aceasta fiind tot o iniţiativă a consulatului, vorbim de o oră şi 30-40 de minute maximum… Suntem foarte aproape unii de ceilalţi, dar când am ajuns eu aici eram foarte departe de a ne cunoaşte”, spune Rutman, care a adăugat că un alt proiect vizează publicarea unei cărţi de bucate româno-letone.

 

În fiecare an, Consulatul organizează un eveniment de Ziua Naţională a României.

 

„Anul trecut nu s-a întâmplat din cauza pandemiei. (…) În fiecare an pregătim un spectacol. Vin şi artişti de la Bucureşti. (…) Anul acesta vrem să facem, împreună cu ambasada, o expoziţie de relaţii bilaterale între România şi Letonia”, afirmă consulul onorific, arătând că proiectele culturale sunt afectate de starea de urgenţă care a fost instituită recent în Letonia pentru trei luni.

 

Consulatul României în Letonia va aniversa, anul viitor, 20 de ani de la înfiinţare. Primul consul onorific a fost Alexander Rutmanis. Ileana Rutman este consul onorific al României în Letonia din 2012. Ea este om de afaceri şi conduce o companie de IT.

Ultima oră

Comentariul meu

Publică