Motivul pentru care facturile la energie şi la gaze cresc atât de mult

Uniunea Europeană se confruntă cu cele mai mari prețuri ale gazelor naturale din ultimii 15 ani, această stare de fapt fiind în mare măsură și motivul evoluției prețurilor la energie electrică, aflate de asemenea pe un trend ascendent. Creșterea prețurilor la energie electrică și gaze naturale este un însă un fenomen generalizat, resimțit nu doar pe plan european, ci și internațional, pe fondul reluării activității economice și a revenirii consumului de energie la nivelul pre-pandemic.

Întrucât au fost depuse eforturi pentru creșterea gradului de interconectare a pieței din România cu cele din regiune, asistăm la o tendință de aliniere a prețurilor locale la cele de pe bursele europene importante.

Dacă ne uităm la evoluția prețurilor la gaze naturale și energie electrică din România și le comparăm cu bursele din regiune, raportându-le la prețurile practicate în sezonul rece 2020, observăm o majorare cu circa 400% a prețului pentru gazele naturale tranzacționate, atât la nivelul principalei platforme centralizate din România, cât și la nivelul celei de la Viena.

Furnizorul de utilități, pe post de „acarul Păun”

Mesajele din spaţiul public privind majorările de preț istorice au indus o stare de panică generalizată în rândul populației. În lipsa unei campanii ample de informare din partea autorităților responsabile și de explicare a motivelor reale care au generat creșterile de preț, precum şi a măsurilor potențiale pentru a atenua impactul lor, consumatorii și-au îndreptat nemulțumirile spre furnizorul de utilități, singura entitate care are vizibilitate şi contact direct cu clientul final.

Un aspect mai puțin înțeles este că, de fapt, furnizorul de utilități îndeplinește rolul de colector de taxe pentru bugetul de stat, tarife pentru rețelele de transport și distribuție și venituri pentru producători şi celelalte entități de pe lanțul de aprovizionare și NU este răspunzător pentru majorările de preț, deoarece cauzele sunt în altă parte.

Dacă ne uităm la elementele componente ale unei facturi de utilități energetice, așa cum arată în septembrie 2021, comparativ cu anul anterior, observăm că profitul operațional realizat de companiile de utilități reprezintă un procent foarte mic raportat la ponderea celorlalte elemente din factură. Practic, profitul operațional realizat de companiile de utilități este de cca. 2%, raportat la venituri.

Materiile prime s-au scumpit de patru ori

Restul componentelor de cost reprezintă grosul din factură: costul de achiziție al materiei prime, transport, distribuție, taxe, accize și TVA. Astfel, costul de achiziție al materiei prime a ajuns să reprezinte ușor peste 50% din factură finala plătită de consumator. Dacă această componentă de cost a crescut cu 400%, evident că prețul final are o creștere cu cel puțin 20%. În fapt, furnizorul este interfața pieței cu clientul final, acesta fiind pus în ipostaza de a transfera clientului final toate costurile suportate cu achiziția mărfii, precum și ale serviciilor prestate de ceilalți actori aflați pe lanțul de aprovizionare, la care adaugă elementele de fiscalitate datorate statului.

Sigur că un asemenea subiect are o miza politică enormă, care a încercat să fie exploatată de toate partidele politice. Cei din opoziție au dat vina pe guvern că nu a gestionat bine contextul creșterii prețurilor la energie, în timp ce alți politicieni au dat vina pe nedrept pe companiile de utilități, iar acum încearcă să panseze efectele prin aceste subvenții la factură.

Adevărul este următorul: creșterea prețurilor la energie electrică și gaze naturale este un fenomen internațional generalizat, cauzat de scumpirea materiei prime.

Cum se stabilește prețul energiei și gazelor. În ecuație apare Rusia

Una dintre cauzele pentru acest fenomen are legătură cu politica de export a Federației Ruse, una din principalele surse de alimentare cu gaze naturale a Europei.

Mai exact, după diferendul dintre Ucraina și Federația Rusă, amplificat în 2014 după anexarea peninsulei Crimeea, rușii au dus o politică de renunțare a tranzitului de gaze prin Ucraina, prin construirea unor gazoducte menite să ocolească Ucraina. Este vorba de Nord Stream 2 și TurkStream, controversatul gazoduct care alimentează Turcia și statele balcanice. Starea de fapt a privat Uniunea Europeană și, implicit România, de posibilitatea de a importa, parțial sau integral, gaze naturale de proveniență rusească.

În ceea ce privește ruta de tranzit ucraineană, discutăm despre o capacitate de transport de 140 miliarde de metri cubi, echivalentul a consumului pe 14 ani al României.

Depozite golite de frigul prelungit

Colac peste pupăză, depozitele de înmagazinare din Europa au în prezent un grad de încărcare foarte scăzut comparativ cu anii precedenți. În luna august, nivelul încărcării depozitelor de înmagazinare în România și Europa era la 62% – cu 33% sub media pe 5 ani din aceeași perioadă. Explicația? Iarna atipică din sezonul rece precedent, cu episoade de frig manifestate inclusiv în aprilie și mai, care a condus la golirea aproape integrală a depozitelor de gaze naturale. Situația este similară și în România. Frigul prelungit a determinat că programul de injecție să demareze anul acesta de la un nivel cu mult sub cel al anului precedent, de la 13,6% în luna aprilie 2021 față de 56,8% în luna aprilie 2020.

Mai mult, ridicarea restricțiilor impuse pe perioada pandemiei de Covid-19 a însemnat și reluarea activităților economice și, automat, a consumului. Conform ultimelor rapoarte disponibile ale ANRE privind evoluția consumului din 2021, vedem o creștere semnificativă a acestuia în trimestrul al II-lea din anul 2021.

Prețul certificatelor pentru emisiile de dioxid de carbon a explodat

Un factor suplimentar de presiune pe modul de formare a prețurilor, atât la energie electrică, cât și la gaze naturale, este și politica UE de a face tranziția către surse nepoluante și sustenabile de energie. Evoluția prețului certificatelor de emisii de carbon a înregistrat o creștere fulminantă, până la 57 de euro pe tonă în luna august 2021, dublu față de nivelul din aceeași lună a anului anterior, atingând în prezent cote maxime istorice.

Noua politică a Uniunii Europene privind accelerarea măsurilor de reducere a emisiilor de carbon, consfințită prin Green Deal, a avut un efect direct, prin majorarea costului certificatelor de emisii de CO2 pentru producătorii pe bază de combustibili fosili. Costurile adiționale au fost transferate în prețurile finale plătite de consumatori.

Importurile de gaze ale României au crescut

Nici situația din sectorul românesc nu arată prea roz. Pe lângă gradul scăzut de înmagazinare pe care l-am menționat, asistăm și la un declin accentuat al producției de gaze naturale, evaluat la aproximativ 7% pe semestrul II din 2021 versus semestrul II din 2020, potrivit ultimului raport de monitorizare emis de DG Energy. Ca atare, deși în mod tradițional volumele din import aveau rolul de a acoperi vârfurile de consum din România, anul acesta importurile de gaze naturale au crescut cu 344% față de perioada similară a anului trecut, potrivit unui anunț al companiei ruse Gazprom.

Acestea ar fi principalele elemente care justifică motivele pentru care cresc prețurile. Pe de altă parte, fenomenul creșterii prețurilor a coincis cu liberalizarea piețelor din sectorul energetic, situație care a generat o percepție falsă că liberalizarea este sinonimă cu creșterea prețurilor.

Cât de „vinovată” e liberalizarea pieței

Începând cu 1 iulie 2020 în cazul gazelor naturale, respectiv cu 1 ianuarie 2021 pe segmentul energiei electrice, piețele corespondențe celor două categorii de utilități au fost pe deplin liberalizate și pentru consumatorii casnici.

Poate surprizator pentru unii, înfăptuirea liberalizării nu reprezintă neapărat un element de noutate, România având deja această experiență în anul 2017. Mai exact, în luna aprilie 2017 – ca efect al OUG 64/2016 – a avut loc liberalizarea gazelor naturale pe componenta en-gros, iar începând cu 1 ianuarie 2018, energia electrică furnizată populației a fost achiziționată integral din piața liberă.

Pe un alt plan, înțelegerea deficitară a procesului de liberalizare și exploatarea mediatică a fenomenului creșterii prețurilor a indus percepția greșită că însăși liberalizarea este principalul vinovat de serviciu pentru această situație.

Trebuie respinsă această ipoteză, liberalizarea nu este cauza creșterii sau descreșterii prețurilor, ea doar stabilește premisele formării unor prețuri corecte. Drept dovadă, fenomenul creșterii prețurilor a cuprins întreaga Uniune Europeană, deși majoritatea statelor membre au trecut prin procesul liberalizării încă din anul 2008.

De ce este nevoie de liberalizarea pieței energiei

Ce este totuși liberalizarea și care este motivul pentru care este nevoie de ea? Pentru a putea explica pe înțelesul tuturor, să facem o incursiune în istoria recentă a industriei energetice.

Discuțiile despre liberalizarea sectorului de energie au apărut pe agenda europeană între anii 1980 și 1990. Atunci, toate categoriile de actori care există astăzi în piață, producători, transportatori, distribuitori, traderi, furnizori ș.a.m.d, fie nu existau, fie erau gestionate de către o singură entitate mamut.

Astfel, întreaga industrie era concentrată în mâna câtorva giganți energetici care, pe fondul condițiilor de oligopol, impuneau adesea un preț al energiei nejustificat, care nu reflecta neapărat costurile reale.

În mod similar, în România post-decembristă, sectorul energetic era caracterizat de companii care prestau activități economice integrate pe verticală, precum RENEL sau Regia Autonomă Romgaz. Așa a început presiunea pentru livrarea de energie ieftină. Soluția inițială a fost introducerea unui preț de referință al energiei, dar care nu a avut efectul pozitiv scontat. Fie prețul de referință era insuficient pentru a asigura capitalul necesar pentru investiții, fie interesul industriei pentru menținerea acelorași cote de profit a condus la neglijarea operațiunilor de mentananță la nivelul capacităților de generare și de transmisie a energiei.

Post-1990, lideri ai SUA, ai Europei, ai Americii latine, respectiv o parte din statele asiatice și Australia au ajuns la concluzia că soluția la problemă presupune introducerea competiției între diversele categorii de activități prestate.

În timp, situația a permis intrarea pe piață a unor noi jucători independenți privați care, prin efectul competiției, au permis formarea prețurilor la utilități în funcție de evoluția cererii și ofertei, în paralel cu dinamizarea sectorului din punct de vedere investițional. Mai mult, noua paradigmă de funcționare a condus la o transparentizare a costurilor suportate de fiecare tip de activitate în parte, iar actorii de pe lanțul de aprovizionare nu mai puteau impune consumatorilor prețuri arbitrare, deoarece ele trebuiau justificate economic.

Deci, în loc să ai câteva companii-mamut, care să integreze toate activitățile din energie, în piața concurențială ai mai mulți furnizori, pe fiecare tip de activitate în parte: producție, transport, distribuție, furnizori și așa mai departe.

Liberalizarea pieței energiei, precondiție pentru aderarea României la UE

Pentru România, liberalizarea pieței a reprezentat una din precondițiile aderării la Uniunea Europeană, astfel că, începând cu 2007 piața a trecut printr-un proces gradual de restructurare.

În anul 2009, Uniunea Europeană trasează la nivel de acte normative conceptul de „unbundling”, impunând statelor membre obligația pentru separarea activităților de producție și furnizare, de cele de transport și distribuție în sectorul energetic. Cu toate acestea, pentru România doar separarea unor categorii de activități economice nu a fost suficientă pentru a avea o piață matură și atractivă pentru investitori. Motivul principal? Statul român a continuat să se implice în modul de formare al prețurilor pe piață.

Pentru industrie, adică pentru companii, liberalizarea a fost introdusă mai devreme, astfel că la finalul anului 2014 liberalizarea era înfăptuită. La acel moment, toți agenții economici își procurau energie din piață la prețuri generate de mecanisme specifice unei piețe concurențiale.

Pentru consumatorii casnici, calendarele presupuneau creșterea graduală a prețurilor la energie până la convergența acestora cu prețurile practicate pe piața concurențială, acolo unde prețurile se formează pe baza evoluției cererii și ofertei.

Este plafonarea prețurilor o soluție?

Totuși, piața liberalizată a avut un destin scurt, de aproximativ un an. Prin OUG 114/2018, statul român a decis plafonarea prețurilor la producători pentru a proteja consumatorul casnic în fața unei evoluții nefavorabile a prețurilor.

Recent, s-a luat în calcul și plafonarea prețurilor practicate în relația cu consumatorul final. Onorabil, nu? Ei bine, nu chiar!

Prețurile plafonate de stat avantajează în special consumatorii mai înstăriți, care consumă mai mult gaz pentru încălzire sau mai multă energie electrică. De pildă, potrivit unui raport realizat de Banca Mondială în 2013, cele 30% mai sărace gospodării reprezintă doar 1/10 din numărul gospodăriilor care se încălzesc cu gaz natural, iar cei mai săraci nici nu au acces la gaz/centrale termice. Au, de regulă, cei mai înstăriți.

Și atunci care este soluția? Ei bine, la momentul înfăptuirii liberalizării, statul român ar fi trebuit să aibă o lege dedicată protecției consumatorului vulnerabil, respectiv un plan pentru eliminarea sărăciei energetice pentru protecția celor cu venituri mici. Un astfel de mecanism a fost însă doar recent aprobat de autorități, deși a fost promis încă din 2013, odată cu instituirea calendarelor de liberalizare treptată.

De ce abia acum? Ei bine, pentru că spre deosebire de cea din 2017, liberalizarea din 2021 a coincis cu un context nefavorabil al evoluției prețurilor. Beneficiile unei piețe liberalizate sunt indiscutabile. În primul rând, încurajarea investițiilor și avans tehnologic, deoarece piață liberă facilitează investiții în capacități noi de generare energie. În al doilea rând, beneficii climatice, prin reducerea dependendentei de combustibili fosili și promovarea surselor regenerabile de energie. Nu în ultimul rând, beneficii economice, prin diversitatea ofertelor comerciale pentru consumatori.

În ciuda tuturor acestor avantaje, în lipsa unei campanii ample de informare corectă din partea autorităților, cei mai mulți dintre noi nu înțeleg cum funcționează piața, nu știu cum să își aleagă oferta cea mai bună, care sunt pașii de urmat pentru schimbarea furnizorilor și așa mai departe.

Cum alegi oferta cea mai bună

Odată cu liberalizarea pieței de energie electrică și gaze naturale, una dintre principalele întrebări care a pus consumatorii în dificultate a fost: Cum ne alegem cea mai bună oferta?

Începem cu sursele de informare. În primul rând, site-ul Autorității Naționale de Reglementare în domeniul Energiei, anre.ro, pe care există comparatoarele de oferte tip pentru furnizare de energie electrică şi gaze naturale. Rolul acestor instrumente este de a-i îndruma pe consumatori să poată identifica furnizorii cu cele mai bune oferte de preț în funcție de o serie de criterii de selecție relevante presetate, cum ar fi: data de la care este valabilă oferta, consumul mediu lunar, prețul unitar fix sau cel variabil.

În al doilea rând, verifică paginile de internet ale furnizorilor potențiali, unde sunt prezentate detaliat ofertele fiecăruia. Pot fi făcute simulări de consum pentru estimări ale facturii în funcție de oferta aleasă și acestea pot fi comparate cu celelalte oferte din piaţă.

La ce trebuie să ne uităm atunci când luăm decizia de a schimba furnizorul sau contractul actual? Desigur, prețul contează în alegerea unei oferte, însă nu ar trebui să fie singurul criteriu. Iată o serie de elemente suplimentare foarte importante:

• În primul rând, situația financiară a furnizorului – este cea mai importantă calitate pentru a fi sigur că livrarea energiei electrice și a gazelor naturale este asigurată pe termen lung.
• Apoi, accesul la servicii conexe, cum ar fi: centre de relații clienți, portal online și aplicații mobile pentru a gestiona consumul și facturile.
• Atunci când comparăm ofertele, să acordăm atenție sporită la prețurile de furnizare publicate, la durata ofertei și la condițiile în care prețurile din oferte pot fi modificate și la termenul de plată (scadența). Trebuie să ai în vedere faptul că prețurile de furnizare nu includ: tarifele de transport, distribuție, TVA, certificate verzi, taxă cogenerare, accize și alte taxe.

Pașii pentru schimbarea furnizorului

Practic, avem 3 pași care trebuie urmați pentru schimbarea contractului sau furnizorului:

Primul este analiza ofertelor și alegerea furnizorului. Mai departe, studierea cu atenție a noului contract primit de la furnizor. NU ar trebui să semnăm contractul dacă lipsesc informații precum: prețuri transparente cu toate componentele incluse, termene de plată, valori taxă de reziliere sau dacă există câmpuri necompletate. În final, dacă suntem de acord cu clauzele contractuale, inclusiv prețul final propus, putem semna noul contract de furnizare.

Furnizorul nou ales va notifica furnizorul tău actual despre încetarea contractului de furnizare cu 21 de zile înainte de a intră contractul în vigoare. Dacă toate datele și informațiile oferite la încheierea contractului sunt corecte și complete contractul vei putea beneficia de oferta aleasă.

Schimbarea furnizorului se realizează în 21 de zile, nu presupune niciun fel de costuri pentru client și nu implică modificări de natură tehnică a instalațiilor de alimentare cu energie electrică sau gaze naturale existente.

Prețul poate fi variabil sau fix, depinde de ceea ce este prevăzut în contractul de furnizare încheiat. În general, notificările care ne informează despre creșteri ale prețurilor ar trebui transmise cu cel puțin 45 de zile înainte că acestea să fie aplicate.

Un alt aspect important este că niciun furnizor nu va putea oferi energie sub prețul de producție sau achiziție pentru că, pe termen mediu şi lung, asta l-ar pune în dificultate financiară. Deci, atenție mare la prețurile fixe dubios de mici!