tătaru - valurile nu se vor opri până nu vom fi imunizați măcar 70%
Foto gov.ro

Tătaru – Valurile nu se vor opri până nu vom fi imunizați măcar 70%.

Nelu Tătaru, fost ministru al sănătății și actual consilier al premierului pe probleme de sănătate, spune că pandemia de coronavirus ar putea avea și un val cinci în România dacă rata de vaccinare continuă să rămână scăzută – „O pandemie are un an jumătate-doi și ține 3-4 valuri. S-ar părea că noi vrem să facem o pandemie din 5-6 valuri”. Tătaru a mai spus că valuri de infectări vor fi până ce se va ajunge la o imunitate de „măcar 70%” în populație, fie prin vaccinare fie prin trecerea prin boală. 

tătaru - valurile nu se vor opri până nu vom fi imunizați măcar 70%

„Cred că ar trebui să înțelegem că este un moment în care luăm o decizie – dacă această pandemie se termină sau vom trece un val patru cu foarte multe victime și vom aștepta un val cinci.

Societatea românească nu este o locomotivă electrică, la nivel de percepție încă suntem o locomotivă cu aburi, trebuie să punem încontinuu cărbuni. La noi campania de promovare s-a oprit la un moment dat, am crezut că lumea a înțeles și va fi o aglomerație la vaccinare cum nu s-a văzut. N-a fost așa. A fost un 2020 spre sfârșit în care toată lumea întreba „da’ când vine vaccinul, când vine vaccinul?”, liste de așteptare, acele categorii speciale care urmau să facă primele vaccinuri, strigătele „nu treceți peste rând!”, vaccinări până în aprilie-mai, iar apoi s-a terminat.

S-a terminat fiindcă, din punctul meu de vedere, nu am fost destul de insistenți pe o campanie de vaccinare, n-am fost destul de insistenți să spunem că pandemia nu s-a terminat. Cel puțin patru valuri există, eu repetam acest lucru din 2020. O pandemie are un an jumătate-doi și ține 3-4 valuri. S-ar părea că noi vrem să facem o pandemie din 5-6 valuri.

Cred că la un moment dat și autoritățile au intrat în același joc al populației, că s-a terminat. Nu s-a terminat. S-a terminat fiecare val în parte din care dacă n-am învățat câte ceva, să știm că n-o să fim pregătiți nici la următorul. Trăim momentele în care n-am fost pregătiți nici de valul trei, nici de valul patru. Vă asigur că dacă noi nu conștientizăm acum, nu vom fi pregătiți nici de valul cinci.

Urmează un val până vom fi toți imunizați, măcar 70%. Imunizarea se face prin vaccinare sau prin boală. Majoritatea dintre noi am ales să facem prin boală această imunizare. Avem o populație receptivă de 50%, să zicem, nevaccinați și netrecuți prin boală. Acea populație este pepiniera din care se nasc cazuri și cazurile grave”, a spus Nelu Tătaru la Digi24.

Ultima oră

Comentariul meu

Publică