Piese din patrimoniul Muzeului ASTRA prezente la Muzeul Olteniei din Craiova

În cadrul Salonului Național de Restaurare organizat de Muzeul Olteniei Craiova sunt prezente trei piese din patrimoniul Muzeului ASTRA. Printre ele o lădiţă, un sfeşnic şi o ladă de zestre.

-Lădiță, piesă cu motive specifice săsești ce aparține centrului de pictură din Drăușeni, județul Brașov. Piesa prezintă inscripția cu numele proprietarului și anul confecționării GEORGI CARES: ANNO 1797 (Restaurator Gabriela Diaconu).

Piese din patrimoniul Muzeului ASTRA prezente la Muzeul Olteniei din Craiova

-Sfeșnic fetesc, ultimul sfert al secolului al XVIII-lea – primul sfert al secolului al XIX-lea. Piesa face parte din cultura materială a locuitorilor din subzona etnografică Dealurile Clujului (Restaurator Valentin Dumitrache).

-Ladă de zestre,  datată 1904, mobilier pictat românesc cu influențe săsești (Restaurator Emanuela Poenaru).

Specialiști din 30 de instituții muzeale, centre universitare, institute de cercetare, direcții pentru cultură, arhiepiscopii, mănăstiri și societăți private sunt prezenți cu lucrări restaurate în cadrul Salonului de Restaurare organizat de Muzeul Olteniei din Craiova. În Comisia de Jurizare pentru decernarea titlurilor de excelență în restaurare s-a aflat și un specialist al Muzeului ASTRA, Conf. univ. dr. Geanina Ionescu, Director al Direcției de Conservare și Restaurare. Centrul ASTRA pentru Patrimoniu.

,,Salonulul Național de Restaurare de la Craiova a concentrat de-a lungul anilor nume importante în domeniul restaurării patrimoniului pe toate tipurile de suport. Această acțiune este un exemplu de bune practici în domeniul restaurării patrimoniului național și universal. 94 de piese pe suport pictură, lemn și lemn policrom, ceramică / sticlă, metal, carte veche / document, textile / piele sunt expuse în cadrul Salonului de Restaurare de anul acesta. În funcție de gradul de dificultate și de intervenția propriu-zisă, s-au acordat  titlurile de excelență de către membrii comisiei, pe fiecare tip de suport. Este de remarcat dăruirea cu care specialiștii se consacră muncii de restaurare a pieselor pe care trecerea timpului a pus pecetea degradării fizice, chimice și biologice, trezindu-le la o nouă viață. Este o acțiune destinată specialiștilor din domeniul restaurării, dar și publicului. Un act educațional, o cale prin care organizatorii au dorit să arate publicului ce se întâmplă în spatele unei expoziții, drumul pe care trebuie să-l parcurgă o lucrare până ce poate fi expusă. Vastul patrimoniu muzeal este departe de a fi valorificat integral, iar Muzeul Olteniei din Craiova încearcă, prin acest eveniment unic în țară, să pună în valoare parte din patrimoniul național.”, a declarat Conf. univ. dr. Geanina Ionescu, Director al Direcției de Conservare și Restaurare. Centrul ASTRA pentru Patrimoniu

La Gala Restaurării Românești  organizată de Muzeul Olteniei Craiova în cadrul Salonului Național de Restaurare  s-a acordat Titlul de excelenta pentru restaurare lemn-lemn policrom Gabrielei Diaconu, restaurator în cadrul Centrului ASTRA pentru Patrimoniu Sibiu.

Ultima oră

Comentariul meu

Publică