Piața de investiții imobiliare din România în declin în primele 9 luni ale anului

Piața de investiții imobiliare din România a totalizat în primele 9 luni ale anului aproximativ 570 milioane de euro, cu 29% mai puțin față de perioada similară a anului trecut, când volumul s-a ridicat la circa 890 milioane de euro, conform JLL Romania.

În trimestrul al treilea au fost închise tranzacții însumând puțin peste 260 milioane de euro.

Impactul pandemiei COVID-19 asupra lichidității pieței imobiliare comerciale a fost mai pronunțat în 2021 decât în 2020, în contextul în care anul trecut s-au concretizat o serie de tranzacții de anvergură, pentru care negocierile începuseră înainte de izbucnirea pandemiei.

„Cu toate că există mai multe negocieri care probabil se vor închide în trimestru patru, este greu de crezut că vom mai putea ajunge până la finalul anului la nivelul de aproximativ 900 milioane euro, înregistrat în 2020. Această situație este generată în mare măsură de lipsa ofertei – mulți proprietari nu sunt interesați să vândă în condițiile actuale din piață”, a declarat Andrei Văcaru, Head of Capital Markets JLL România.

Bucureștiul a rămas și în primele 9 luni din 2021 în topul destinațiilor preferate de investitori, cumulând 70% din volumul total tranzacționat, respectiv circa 400 milioane de euro.

Ca și anul trecut, birourile au atras cea mai mare parte din investițile realizate, respectiv aproximativ 350 milioane de euro sau aproape 60% din volumul total.

Cea mai mare tranzacție cu spații de birouri înregistrată în primele 3 trimestre ale anului a fost vânzarea ansamblului de birouri Hermes Business Campus din zona Dimitrie Pompeiu a Capitalei, cu o suprafață totală de circa 75.000 mp, achiziționat de Adventum Group din Ungaria de la Atenor.

Totuși, tranzacția cea mai reprezentativă în acest segment de piață de până acum în 2021, atât prin prisma procesului competitiv de vânzare, cât și prin prețul obținut, rămâne vânzarea clădirilor de birouri Campus 6.2 și 6.3 din zona Centru-Vest a Bucureștiului, în care JLL a reprezentat vânzătorul, Skanska. Cladirile, cu o suprafață închiriabilă de circa 38.000 mp, au fost achiziționate pentru 97 milioane de euro de S IMMO. Această mutare a marcat reactivarea companiei austriece pe piața tranzacțiilor de investiții din România.

Pe al doilea loc în preferințele investitorilor s-au regăsit spațiile industriale și logistice, atrăgând în primele 9 luni investiții de peste 170 milioane de euro, respectiv 30% din volumul total tranzacționat. Interesul pentru acest segment de piață este foarte ridicat acum, dar nivelul de concentrare record la care s-a ajuns (cei mai mari doi proprietari controlează peste 50% din piață) începe să descurajeze potențiali noi investitori.

Pe piața de retail nu s-au înregistrat deocamdată tranzacții semnificative în 2021. Dar segmentul a absorbit în mare măsură șocul provocat de pandemie și de perioada de carantină din 2020. Credem însă că începe să ofere oportunități foarte interesante pentru investitori.

Prețurile sunt în ușoară creștere, atât pentru spațiile logistice, unde yield-urile prime s-au comprimat în trimestrul al treilea de la 8% la 7,75%, cât și pentru birouri, unde yield-urile prime au scăzut în aceeași perioadă de la 7% la 6,9%. Această tendință este generată de evoluția din regiune și de capitalul considerabil disponibil pentru produse de calitate.

Ultima oră