„Clanul Marelui Alb” - În loc să se realizeze o anchetă din exterior, tot Administraţia Patriarhală se va ocupa de o „cercertare amănunțită”

Reprezentanţii Administraţiei Patriarhale vor realiza o „cercetare amănunțită” la Arhiepiscopia Bucureştilor, în loc să se ocupe o sursă externă. Aceștia vor „clarifica” aspectele apărute în materialul video realizat de Recorder, intitulat „Clanul Marelui Alb”. 

„Recunoscând exprimările lor neadecvate, începând de astăzi, preot Aurel Mihai – vicar eparhial al Arhiepiscopiei Bucureştilor şi Lazăr Neacşu – membru în Adunarea Eparhială şi în Adunarea Naţională Bisericească şi-au prezentat demisia şi, prin urmare, nu mai ocupă niciun post în administraţia bisericească”, informează Arhiepiscopia Bucureştilor, într-un comunicat transmis miercuri Agerpres.

Conform sursei citate, „pentru clarificarea aspectelor apărute în materialul video menţionat, se va face o cercetare la Arhiepiscopia Bucureştilor de către reprezentanţii Administraţiei Patriarhale”.

„Teoretic, este desigur posibilă o tentativă de inducere în eroare din partea unor oameni rău intenţionaţi, fie ei şi angajaţi ai Bisericii. Odată dovedită reaua lor voinţă sau implicarea în ceva reprobabil, aceştia sunt şi vor fi oricând sancţionaţi şi îndepărtaţi, întrucât compromit Biserica. Niciun act de corupţie nu trebuie tolerat într-o instituţie, mai ales în Biserică”, precizează Arhiepiscopia Bucureştilor, scrie Agerpres.

Ultima oră