„Micul Prinț” îi așteaptă cu o nouă reprezentație pe cei mici la Teatrul "Gong"

Teatrul pentru Copii și Tineret „Gong” Sibiu programează vineri, 15 octombrie, de la ora 18:00, o nouă reprezentație pentru spectacolul „Micul Prinț” în regia lui Bobi Pricop.

Toate biletele pentru cele trei reprezentații programate la sfârșitul săptămânii trecute au fost epuizate în doar câteva zile, iar cea de-a patra reprezentație programată în acest weekend se face la solicitarea spectatorilor care nu au mai găsit locuri libere în sală. Tot pentru acest sfârșit de săptămână au mai fost puse în vânzare bilete pentru trei reprezentații cu spectacolul „Fata babei și fata moșneagului” după Ion Creangă (sâmbătă, 16 octombrie, de la orele 11:00 și 18:00/ duminică, 17 octombrie, de la ora 11:00).

Accesul în sala de spectacol este permisă doar pentru persoanele care sunt vaccinate împotriva virusului SARS-CoV2 și pentru persoanele care se află în perioada cuprinsă între a 15-a zi și a 180-a zi ulterioară confirmării infectării cu virusul SARS-CoV2, în condițiile stabilite prin ordinul comun al ministrului culturii și al ministrului sănătății, emis în temeiul art. 44 și al art. 71 alin.(2) din Legea nr. 55/2020, cu modificările și completările ulterioare.

„Micul Prinț” de Antoine de Saint-Exupéry este una dintre cele mai cunoscute povești din  întreaga lume, o aventură fascinantă cu asteroizi, personaje extraordinare, stele care știu să râdă și inimi pregătite să fie îmblânzite. În versiunea propusă de regizorul Bobi Pricop la Teatrul Gong, călătoria prin galaxie a micului prinț devine o spectaculoasă experiență senzorială și o întâlnire plină de tandrețe cu bucuria, curiozitatea, nerăbdarea, râsul limpede și „de ce”-urile unei minți scânteietoare pentru care întreg universul e teren de joacă și de mirare nesfârșită. Alături de micii prinți Matei Jeler și Carol Pușcariu, și de actorii Teatrului Gong (Paul Bondane, Eliza Păuna, Lucia Barbu), spectacolul beneficiază de participarea extraordinară a actorilor Victor Rebengiuc, Alexandru Potocean, Emilian Oprea, Conrad Mericoffer, Vlad Ivanov, Mihai Smarandache și a regizorului Alexandru Dabija, aceștia fiind vocile celor pe care micul prinț îi întâlnește în drumul său către stelele înflorite. O parabolă deșteaptă și emoționantă, pentru copiii de toate vârstele, despre dorul de planeta noastră și despre cum „riști să plângi un pic, dacă te-ai lăsat îmblânzit”. Spectacolul are o durată de aproximativ 1h15min și este recomandat tuturor categoriilor de vârstă.

„Fata babei și fata moșneagului” în regia Èvei Lábadi este un spectacol cu actori și păpuși ce propune o călătorie inițiatică într-o lume fabuloasă despre rău și bine. Construit ca un laborator cu povești, spectacolul de la Sibiu este unul al antitezelor, în care răbdarea și blândețea conturează nucleul unei lumi mereu învingătoare. Spectacolul imaginat de Èva Lábadi, pe ritmuri muzicale și cu mult umor, reinterpretează bucuria unei narațiuni nemuritoare într-un colaj inspirat atât din portul românesc, cât și din opera lui Brâncuși. Producția de la Sibiu se bucură de contribuția unor artiști importanți ca scenograful Dio Zoltán, co-fondator al Teatrului Ort Iki din Debrecen (Ungaria) sau compozitorul Cári Tibor, laureat al premiului UNITER pentru muzică în teatru. Din distribuția spectacolului fac parte actorii Anton Balint, Lucia Barbu, Daniela Dragomir, Gabriela Mitrea, Angela Páskuy, Raluca Pavel, Adrian Prohaska și Claudia Stühler. Spectacolul are o durată de aproximativ 50 de minute și este recomandat copiilor cu vârsta peste 5 ani.

Ultima oră