Comitetul Naţional pentru Situaţii de Urgenţă (CNSU) primește ajutor internaţional pentru Tocilizumab şi concentratoare de oxigen de 10 litri.
În acest moment, numărul acestor dispozitive vitale pentru formele severe de COVID-19 este insuficient.
Comitetul Naţional pentru Situaţii de Urgenţă a aprobat în şedinţa de luni decizia 84 privind aprobarea solicitării de asistenţă internaţională pentru asigurarea produselor de strictă necesitate în tratarea pacienţilor cu forme severe şi critice de COVID -19 prin intermediul Centrului Euro-Atlantic de Coordonare a Răspunsului la Dezastre (EADRCC – Euro-Atlantic Disaster Response Coordination Centre).
Prin această hotărâre se propune solicitarea de asistenţă internaţională constând în produsele medicale, respectiv imunomodulatorul Tocilizumab şi concentratoare de oxigen de 10 litri.
„Se aprobă solicitarea de asistenţă internaţională constând în produsele medicale imunomodulatorul Tocilizumabum şi concentratoare de oxigen de 10l de către Departamentul pentru Situaţii de Urgenţă prin intermediul Centrului Euro-Atlantic de Coordonare a Răspunsului la Dezastre (EADRCC – Euro-Atlantic Disaster Response Coordination Centre). Transportul medicamentelor şi echipamentelor puse la dispoziţie prin intermediul Centrului Euro-Atlantic de Coordonare a Răspunsului la Dezastre se va asigura, după caz, de către Departamentul pentru Situaţii de Urgenţă prin Inspectoratul General de Aviaţie sau Inspectoratul General pentru Situaţii de Urgenţă ori de către Ministerul Apărării Naţionale la solicitarea Departamentului”, se arată în hotărâre.
Spitalele se confruntă cu nevoia acută de asigurare a medicaţiei necesare pentru tratarea pacienţilor cu forme critice şi severe de COVID-19, în special a imunomodulatorului Tocilizumabum, se arată în motivarea solicitării.
Posibilităţile de livrare a acestui medicament de către furnizorul autorizat la nivelul României sunt limitate, ţinând cont de situaţia stocurilor la nivel global a imunomodulatorului Tocilizumabum.
De asemenea, numărul concentratoarelor de oxigen existent la nivelul unităţilor sanitare necesare în asigurarea aportului de oxigen pentru pacienţii cu forme severe şi critice de COVID-19 este insuficient.