Clipe cumplite trăite de o mamă și bebelușul ei la Mediaș – Au fost jefuiți pe stradă
FOTO: arhivă

O femeie din Mediaș a trăit clipe cumplite. Se afla pe o stradă din oraș, împreună cu bebelușul ei, și deodată a fost atacată de doi indivizi. Aceștia au amenințat-o cu un cuțit și i-au furat banii, telefonul și mai multe bijuterii din aur. Bărbații au fost prinși și reținuți de polițiști.

În cursul zilei de joi, în jurul orei 18,00, o femeie a sesizat Poliția Municipiului Mediaș cu privire la faptul că, în timp ce se afla pe strada George Topârceanu, din municipiu, a fost amenințată cu acte de violență de către doi bărbați care, ulterior, i-au sustras mai multe bunuri și bani.

De îndată, la locul indicat s-au deplasat polițiști medieșeni de investigații criminale și criminaliști.

„La data de 7 octombrie, în jurul orei 17,55, doi bărbați ar fi amenințat-o cu cuțitul și cu acte de violență pe o medieșeancă în vârstă de 31 de ani care se plimba pe strada George Topârceanu împreună cu fiul minor în vârstă de 2 luni, după care i-ar fi sustras femeii un telefon mobil, bijuterii din aur și suma de 100 de lei”, informează Elena Welter, purtătorul de cuvânt al IPJ Sibiu.

Hoții sunt din Moșna și Mediaș

Ca urmare a mobilizării mai multor echipaje de poliție, cu ajutorul semnalmentelor oferite de victimă, în scurt timp s-a reușit prinderea presupușilor autori ai faptei. Este vorba despre un bărbat în vârstă de 21 de ani, domiciliat în Moșna, respectiv un bărbat în vârstă de 30 de ani, domiciliat în Mediaș. Asupra celor doi bărbați au fost găsite bunurile reclamate ca sustrase, acestea fiind returnate femeii.

În cauză, s-a deschis un dosar de cercetare penală privind săvârșirea infracțiunii de tâlhărie calificată, iar cei doi bărbați au fost reținuți 24 de ore, pe bază de ordonanță, urmând a fi prezentați unității de parchet competente în vederea aplicării unei măsuri preventive. Cercetările continuă la nivelul Poliției Municipiului Mediaș, sub supravegherea Parchetului de pe lângă Judecătoria Mediaș.

Ultima oră