Municipiul Sibiu se află sub restricții. Începând de vineri seara, se pune în aplicare una dintre cele mai drastice măsuri, și anume carantina. Este vorba despre o carantină de noapte, ce îi vizează doar pe sibienii nevaccinați. Aceștia nu mai au voie să iasă din case în acest weekend, între orele 20:00 – 05:00, decât dacă merg la serviciu sau au un motiv bine întemeiat.
Așadar, de vineri până duminică, între orele 20:00 – 05:00, doar persoanele vaccinate și cele care au un motiv bine întemeiat pot ieși din locuințe. În rest, sibienii nevaccinați trebuie să respecte carantina.
Se interzice circulaţia persoanelor în afara locuinţei/gospodăriei în zilele de vineri, sâmbătă şi duminică în intervalul orar 20,00- 5,00, cu următoarele excepţii:
a) deplasarea în interes profesional, inclusiv între locuinţă/gospodărie şi locul/locurile de desfăşurare a activităţii profesionale şi înapoi;
b) deplasarea pentru asistenţă medicală care nu poate fi amânată şi nici realizată de la distanţă, precum şi pentru achiziţionarea de medicamente;
DESCARCĂ DE AICI DECLARAȚIA PE PROPRIA RĂSPUNDERE
c) deplasări în afara localităţilor ale persoanelor care sunt în tranzit sau efectuează călătorii al căror interval orar se suprapune cu perioada interdicţiei, cum ar fi cele efectuate cu avionul, trenul, autocare sau alte mijloace de transport de persoane, şi care poate fi dovedit prin bilet sau orice altă modalitate de achitare a călătoriei;
d) deplasarea din motive justificate, precum îngrijirea/însoţirea copilului, asistenţa persoanelor vârstnice, bolnave sau cu dizabilităţi ori decesul unui membru de familie;
Se instituie obligaţia pentru operatorii economici care desfăşoară activităţi de comerţ/prestări de servicii în spaţii închise şi/sau deschise, publice şi/sau private, să îşi organizeze şi să îşi desfăşoare activitatea în zilele de vineri, sâmbătă şi duminică în intervalul orar 5,00-22,00.
DESCARCĂ DE AICI MODELUL DE ADEVERINȚĂ DE LA ANGAJATOR
Pentru verificarea motivului deplasării în interes profesional, prevăzut la art.1 alin. (6.1.) lit. a. persoanele sunt obligate să prezinte, la cererea personalului autorităţilor abilitate, legitimaţia de serviciu sau adeverinţa eliberată de angajator ori o declaraţie pe propria răspundere, completată în prealabil.
Pentru verificarea motivului deplasării în interes personal, prevăzut la art. 1 alin. (6.1.) lit.b. şi d. persoanele sunt obligate să prezinte, la cererea personalului autorităţilor abilitate, o declaraţie pe propria răspundere, completată în prealabil.