Ministerul Afacerilor Interne a făcut noi precizări în legătură cu obligativitatea purtării măștii de protecție. Conform noilor precizări, masca nu este obligatorie atunci când o persoană se află singură pe stradă.
Potrivit MAI, masca de protecție se poartă obligatoriu, în localitățile cu incidență de sub 6 la mie, în spațiile publice închise, mijloacele de transport în comun, la locul de muncă, spații comerciale, dar și în spații publice deschise, cum sunt, fără a se limita la acestea: piețe, târguri, bâlciuri, talciocuri, spațiile comerciale, stații pentru transportul în comun, precum și în alte zone stabilite prin hotărâre a comitetului județean sau al municipiului București pentru situații de urgență.
La nivelul localităților în care incidența este mai mare de 6/1000 locuitori, masca este obligatorie în spațiile publice închise, mijloacele de transport în comun, la locul de muncă, spații comerciale, dar și în toate spațiile publice deschise cu excepția persoanelor care desfășoară activități, inclusiv sportive, în mod individual sau împreună cu persoanele cu care locuiesc.
Alte excepții se pot stabili, la propunerea direcțiilor de sănătate publică județene, respectiv a municipiului București, prin hotărâri ale comitetelor județene, respectiv al municipiului București pentru situații de urgență.
„Nu este obligatorie purtarea măștii de protecție dacă persoana este singură pe stradă”, a transmis MAI.
Mai mult, indiferent de incidență, masca nu este obligatorie pentru persoanele vaccinate aflate la locurile de muncă situate în spații închise, cu condiția prezenței unui număr de maximum 10 persoane și asigurarea unei distanțe de 1 metru între ele, iar în zonele respective nu este permis accesul publicului sau al altor lucrători. Excepția nu se aplică în cazul spațiilor închise comune.
De asemenea, nu este obligatorie masca pentru copiii cu vârsta mai mică de 5 ani, pentru persoanele care sunt singure în birou, pentru prezentatorii TV și invitații acestora, cu condiția respectării distanței de 3 metri între persoane.
De asemenea, MAI informează că, în funcție de evaluarea riscului, efectuată de medicul de medicina muncii al unității, pot fi aplicate și excepții pentru persoanele care suferă de boli care afectează capacitatea de oxigenare sau desfășoară activități fizice intense și/sau în condiții de muncă solicitante (temperaturi ridicate, umiditate crescută etc.), scrie Mediafax.