decizie fără precedent a cna - antena 1 va suspenda joi emisia timp de 10 minute
Maria Monica Gubernat participa la o sedinta a CNA, joi, 25 februarie 2016. Inquam Photos / George Calin

Postul Antena 1 va suspenda joi emisia, timp de 10 minute, între orele 19,00 şi 19,10, din cauza încălcării legislaţiei audiovizuale în cazul celor doi gemeni care au decedat după ce au căzut de la etajul 10 al unui bloc din Ploieşti, au decis membrii Consiliului Naţional al Audiovizualului.

Pe 30 septembrie, CNA a hotărât sancţionarea postului Antena 1, urmând ca ziua punerii în aplicare a deciziei să fie decisă ulterior.

decizie fără precedent a cna - antena 1 va suspenda joi emisia timp de 10 minute

Ca urmare a autosesizării şi a sesizărilor primite, membrii Consiliului au analizat pe 30 septembrie rapoartele de monitorizare întocmite de direcţia de specialitate pentru şapte ediţii ale emisiunii „Acces direct”, difuzate în perioada 6 – 14 septembrie, urmărind modul în care radiodifuzorul a reflectat cazul celor doi gemeni decedaţi după ce au căzut de la etajul 10 al unui bloc din Ploieşti.

„Constatând încălcarea dispoziţiilor art. 3 alin. (2) şi art. 39 alin. (2) din Legea audiovizualului nr. 504/2002, cu modificările şi completările ulterioare, precum şi nerespectarea prevederilor art. 17 alin. (1) şi art. 32 alin. (1), (2) din Codul de reglementare a conţinutului audiovizual şi ţinând cont de gravitatea faptei, de audienţa înregistrată şi de sancţiunile primite anterior, pe o perioadă de cel mult un an (conform art. 144 alin. (3) din Codul audiovizualului), CNA a decis sancţionarea postului Antena 1 cu obligaţia de a difuza timp de 10 minute, între orele 19,00 şi 19,10, numai textul deciziei de sancţionare”, preciza CNA.

Art. 95 din Legea audiovizualului prevede la alin. 1, litera a) obligarea radiodifuzorului de a difuza timp de 10 minute, între orele 19,00 şi 19,10 numai textul deciziei de sancţionare.

Conform CNA, postul va trebui să difuzeze textului deciziei îndată ce va primi textul acesteia.

Ultima oră

Comentariul meu

Publică