Părinții din Sibiu după oprirea testării elevilor în școli - ”Suntem dispuși să plătim noi testele”

Faptul că un ordin comun al Ministerelor Educației și Sănătății a oprit testarea elevilor în școli, în a 8-a zi de carantină, a creat o nebuloasă la Sibiu. Testarea se făcea pentru ca cei negativi să se poată întoarce la școală mai repede de cele 14 zile impuse de carantină, după depistarea unui caz pozitiv în clasă. Pentru că testarea nu se mai face în școală, de către medicul școlar, ”acțiunea„ cade pe umerii părinților, inclusiv partea financiară, pentru că testarea trebuie făcută la un laborator. O parte dintre părinții sibieni sunt dispuși să plătească testul pentru ca elevul să se poată întoarce mai repede la clasă, dar o altă parte este revoltată și cere în continuare testarea în școală.

În acest moment peste 7.000 de elevi din întreg județul, adică puțin peste 11%, învață în online. Au ajuns aici pentru că în clasa lor un coleg sau un profesor a fost depistat pozitiv la infecția cu covid 19. Carantina în astfel de cazuri este de 14 zile dar, există posibilitatea testării lor în a 8-a zi, iar cei negativi se întorc la școală fizic. De la 1 octombrie însă, un ordin comun semnat de reprezentanți ai Ministerului Educației și cel al Sănătății spune că pentru ca un elev să se întoarcă la școală după cele 8 zile de carantină este nevoie de un certificat medical. Ori, medicii școlari, cei care făceau testarea, nu pot emite un astfel de certificat, ci doar laboratoarele medicale acreditate. Și astfel s-a oprit testarea în școli în a 8-a zi de carantină.

VEZI AICI TOATE DETALIILE OPRIRII TESTĂRII ÎN ȘCOLI 

Acest lucru înseamnă că respectivii elevi u două soluții: ori se testează la un laborator, pe banii părinților, ori stau acasă cele 14 zile și în acest timp învață online.

Părinții, în două tabere

În situația de a avea clase care învață în online se află ”Școala Regina Maria”. Aici, majoritatea părinților își dorește ca cei mici să se întoarcă la școală fizic și sunt dispuși să plătească testele de a 8-a zi. ”Și părinții, și copiii își doresc să revină fizic la cursuri. Părinții mi-au spus că regretă că aceste teste nu se mai fac la școală, dar în aceste condiții sunt dispuși să plătească un test la un laborator, tocmai pentru ca elevii să poată reveni. Da, s-au cam săturat de online”, spune Ioana Alecu, directorul Școlii Regina Maria.

La școala 6 situația stă cam la fel. Cu mai multe clase în online, părinții, deși combat decizia de a nu se mai testa în școală, spun că vor plăti testele. ”Fiecare copil sau părinte cu care am vorbit își dorește să se întoarcă la școală, cam acesta este trend-ul. Sunt și alții care spun că vor rămâne acasă 2 săptămâni și atunci cursurile se țin în sistem hibrid. Dar, majoritatea părinților au spus că vor face efortul de a plăti testul dacă este nevoie”, spune Ioan Moșneag, directorul școlii nr. 6.

O parte dintre părinții elevilor de la Liceul de Artă sunt însă de altă părere și militează pentru continuarea testării în școală. ”La acest moment părinții cu care am vorbit spun că mai așteaptă, poate se revine la decizia anterioară, dar în principiu nu doresc să suporte costurile unui test și spun că mai bine rămân 14 zile în online. Norocul nostru, dacă pot să spun așa, este că am reușit să testăm 2 clase și celelalte deja încep să se întoarcă după cele 14 zile”, spune Luminița Avrigean, directorul Liceului de Artă.

Medicii școlari, bucuroși de decizie

O parte dintre medicii școlari care ar fi trebuit să facă testarea de a 8-a zi și  parte dintre ei au făcut-o, spun că decizia este una bună din perspectiva volumului extrem de mare de muncă pentru o singură persoană. ”Din punctul meu de vedere este bine pentru că o persoană nu putea face față. Dacă ai 2 clase de 30 de copii, care toți trebuie testați în aceeași zi, îți ia timp testarea în sine, plus explicațiile date la fiecare în parte, mai ales la cei mici. Apoi trebuia să completez trei fișe de acord pentru fiecare copil în parte, apoi să introduc datele în platformă. Și toate astea în termen de 24 de ore, dar nu mai târziu de ora 8 a doua zi dimineața. Munca asta ar trebui făcută de trei persoane, așa că din acest punct de vedere e o decizie bună. Eventual s-ar putea decide ca testarea să se poată face în școală pentru cei care nu își permit să plătească un test la laborator”, spune Ondine Gutsch, medic la Colegiul Cibinium.

Oliviu Șerb, medic la Colegiul Național ”Gheorghe Lazăr„ spune că medicii școlari nu ar avea nici infrastructura necesară să elibereze acele certificate cerute de ordinul comun. ”Noi, până acum, spuneam verbal copiilor – ești negativ, ești pozitiv- nu suntem abilitați să eliberăm acel certificat. Apoi treceam rezultatele într-o platformă. Dar, și dacă am putea elibera un certificat, la fel ca avizul pe care îl dădeam înainte, nu există infrastructura necesară. Nu toți medicii au calculator și nu toți cei care au calculator au imprimantă, de exemplu. Este o situație complicată, dar cert este că noi nu mai putem testa decât elevii simptomatici în timpul cursurilor. Nici profesorii nu mai pot fi testați, nici dacă sunt simptomatici. Dar, îndrumarea noastră este ca cei peste 12 ani să se vaccineze și atunci și sănătatea lor este pusă la adăpost și se evită și toate aceste probleme și controverse”.

 

 

 

Ultima oră