S-a decernat Premiul Nobel la fizică - Trei cercetători premiați pentru descoperiri despre încălzirea globală

Cercetătorii Syukuro Manabe, Klaus Hasselmann şi Giorgio Parisi au fost recompensaţi marţi cu premiul Nobel pentru fizică pe anul 2021 pentru „contribuţii extraordinare aduse înţelegerii sistemelor fizice complexe”, potrivit unui anunţ făcut de Goran K. Hansson, secretarul general al Academiei Regale Suedeze de Ştiinţe. Giorgio Parisi va primi jumătate din acest premiu, pentru „descoperirea interacţiunii dintre dereglări şi fluctuaţii din sistemele fizice, de la scară atomică la scară planetară”, iar Syukuro Manabe şi Klaus Hasselmann vor împărţi cealaltă jumătate a premiului, fiind recompensaţi pentru „modelul fizic al climei Pământului, cuantificând variabilele şi prezicând în mod fiabil încălzirea globală”, potrivit comunicatului oficial publicat de Comitetul Nobel.

În 2020, premiul Nobel pentru fizică a fost atribuit cercetătorilor Roger Penrose, Reinhard Genzel şi Andrea Ghez pentru descoperiri făcute în domeniul găurilor negre din Univers.

Cu excepţia distincţiei acordate în domeniul economiei, premiile Nobel au fost create de magnatul suedez Alfred Nobel (1833-1896), inventatorul dinamitei, anunţă Digi24.

În 2021, fiecare premiu Nobel va fi însoţit de un cec în valoare de 10 milioane de coroane suedeze (1,1 milioane de dolari).

După atribuirea premiului pentru medicină, decernat luni cercetătorilor David Julius şi Ardem Patapoutian, şi a premiului pentru fizică, atribuit marţi cercetătorilor Syukuro Manabe, Klaus Hasselmann şi Giorgio Parisi, sezonul Nobel din acest an va continua cu premiul Nobel pentru chimie, pe 6 octombrie, premiul Nobel pentru literatură, pe 7 octombrie, şi premiul Nobel pentru pace, pe 8 octombrie. Premiul Riksbank Sveriges în Ştiinţe Economice în Memoria lui Alfred Nobel va fi anunţat în data de 11 octombrie.

Ultima oră

Participă la discuție

1 Commentariu

Publică