Filmele liceenilor sibieni participanți la atelierul Astra Film „Primul Meu Film Documentar” vor fi în curând pe internet
dav

Într-un an plin de dificultăți și anulări de evenimente, Astra Film a reușit să organizeze și să desfășoare o nouă ediție a atelierului de film „Primul Meu Film Documentar”, dedicat  liceenilor din Sibiu, care dezvăluie acestora tainele din spatele camerei, le deschide calea spre o mai profundă înțelegere a materialelor audiovizuale, îi îndeamnă să descopere lumea înconjurătoare prin intermediul artei cinematografice.

Atelierul este parte a programului de educație cinematografică Astra Film Junior. El s-a desfășurat în două sesiuni, între 16 și 19 septembrie 2021, respectiv 29 septembrie și 3 octombrie 2021, la sediul Astra Film și a avut un format interactiv și intens, îmbinând nu numai teoria cu practica, ci și diverse domenii: psihologie, antropologie și cinematografie.

La această ediție a atelierului au participat elevi de la Colegiul Național „Samuel von Brukenthal”, Colegiul Național „Octavian Goga”, Liceul Teoretic „Onisifor Ghibu”, Colegiul Național „Gheorghe Lazăr” din Sibiu.

Filmele liceenilor sibieni participanți la atelierul Astra Film „Primul Meu Film Documentar” vor fi în curând pe internet
dav

Individual sau în echipe, cei 9 participanți au realizat propriile lor filme – documentare de scurt-metraj -, ceea ce nu se întâmplă prea des la atelierele similare desfășurate pe perioade atât de scurte. Sub îndrumarea instructorilor Maria Bălănean și Matei Budeș, liceenii au trecut prin toate etapele realizării unui film: cum să utilizeze o cameră de filmat; cum să găsească o idee de film; cum să ajungă la metoda potrivită de regie și montaj; cum să editeze filmul până la forma finală, gata de proiecție.

Activitățile atelierului i-au învățat cum să transpună în imagini gânduri, opinii și impresii, să se cunoască mai bine pe ei înșiși, să descopere o nouă modalitate de a se exprima creativ.

Filmele realizate în cadrul atelierului abordează teme propuse de liceeni: introspecție, relațiile cu familia, forme și moduri de a socializa, viața unei trupe de rock. În curând, le veți putea găsi pe site-ul Astra Film și pe canalul YouTube Astra Film Festival.

 

Ultima oră