Un bărbat a fost atacat de un urs, luni seara, la Porumbacu de Sus. Acesta se afla pe câmp în momentul în care a dat nas în nas cu animalul. Omul a reușit să fugă și s-a ascuns într-o cabană până cânta jandarmii, poliția și un echipaj medical au ajuns la el.
Bărbatul, în vârstă de aproximativ 47 de ani, se afla pe un câmp din Porumbacu de Sus când a fost atacat de un urs. Din fericire, a reușit să fugă și s-a adăpostit într-o cabană.
Pe telefoanele localnicilor, ISU Sibiu a transmis mesaje de tip RO-Alert pentru a-i avertiza de pericol.
„În această seară s-a transmis un mesaj RO-Alert, de avertizare și informare a cetățenilor despre prezența unui urs în localitate, pe teritoriul UAT Porumbacu de Sus. Un cetățean în timp ce se afla în zona de câmp a localității a fost atacat de un urs, reușind în cele din urmă să fugă”, informează reprezentanții ISU Sibiu.