Un studiu a demonstrat că pe măsură ce au loc schimbări climatice, pământul reflectă mai puţină lumină. Fenomenul care face legătura între climă şi luminozitate sunt norii.
Norii sunt o piesă notorie şi complicată a puzzle-ului climatic. Oamenii de ştiinţă se străduiesc să modeleze modul în care norii vor răspunde la schimbările climatice şi modul în care aceste răspunsuri vor modela, la rândul lor, clima viitoare. Dar cercetătorii care au realizat noul studiu cred că descoperirea reflectorizării depinde de dinamica norilor de deasupra Oceanului Pacific, potrivit Space.
Cercetarea se bazează pe observaţii de două decenii ale unui fenomen numit „strălucirea Pământului”, care este lumina pe care Pământul o reflectă pe suprafaţa părţii întunecate a Lunii, combinate cu observaţii prin satelit ale reflectivităţii Pământului, sau albedo, şi ale luminozităţii Soarelui.
Diferite caracteristici ale Pământului reflectă cantităţi diferite de lumină: oceanele foarte puţin, iar pământul de aproximativ două ori mai mult. Între timp, norii reflectă aproximativ jumătate din lumina solară care îi atinge, iar zăpada şi gheaţa reflectă majoritatea luminii pe care o primesc.
Oamenii de ştiinţă de la Big Bear Solar Observatory din sudul Californiei au studiat modul în care fluctuează strălucirea Pământului începând din 1998, căutând schimbări la scări temporale de la zile la decenii.
În noua cercetare, oamenii de ştiinţă au combinat aceste date cu observaţiile din cadrul proiectului CERES (Clouds and the Earth’s Radiant Energy System) al NASA, care funcţionează din 1997 cu instrumente aflate pe o serie de sateliţi ai NASA şi ai National Oceanic and Atmospheric Administration (NOAA).
Cercetătorii au reunit cele două seturi de date pentru a înţelege dacă şi cum s-a schimbat luminozitatea Pământului. Pe parcursul întregului interval de două decenii, cantitatea de lumină reflectată de Pământ a scăzut cu aproximativ 0,5% – sau cu aproximativ o jumătate de watt mai puţină lumină pe metru pătrat. Cea mai mare parte a schimbării apare în ultimii trei ani ai setului de date privind strălucirea Pământului, pe care cercetătorii l-au analizat până în 2017; datele CERES au continuat până în 2019 şi arată un declin şi mai accentuat la sfârşitul acestui an.
În această perioadă, cercetătorii au stabilit că luminozitatea soarelui – care a trecut prin două perioade de activitate maximă şi o perioadă de linişte pe parcursul studiului – nu a avut o legătură semnificativă cu scăderea reflectorizării. Aşadar, o schimbare a cantităţii de lumină pe care Pământul o reflectă trebuie să provină dintr-o schimbare a Pământului însuşi, au motivat cercetătorii.
În special, datele CERES au observat o pierdere a norilor strălucitori de joasă altitudine deasupra Oceanului Pacific de est, în largul coastei de vest a Americii, unde oamenii de ştiinţă înregistrează, de asemenea, creşteri puternice ale temperaturii la suprafaţa oceanului.
Şi pentru că lumina care nu este reflectată în spaţiu este reţinută în sistemul Pământului, schimbarea luminozităţii are, de asemenea, implicaţii pentru viitorul climei, putând creşte ritmul schimbărilor climatice cauzate de om. Cercetarea este descrisă într-un articol publicat pe 29 august în revista Geophysical Research Letters.
