Companiile aeriene vor să renunțe la locuri de la clasa business
FOTO arhivă

Din ce în ce mai multe companii aeriene își doresc să înlocuiască locurile de la clasa business. Astfel, vor avea mai multe locuri în zona premium economy şi automat venituri mai mari, informează Bloomberg.

O divizie a grupului german Lufthansa a dezvăluit că a primit întrebări de la alte companii care ar fi interesate să renunţe complet la clasa business.

Secţiunea ‘premium economy’ este cu o treaptă sub clasa business dar un progres faţă de clasa economy obişnuită, cu scaune mai largi şi mai mult spaţiu pentru picioare. Scaunele din zona ‘premium economy’ ocupă un spaţiu cu doar 10% mai mare decât cele de la clasa economy în timp ce o cuşetă de la clasa business ocupă de trei ori mai mult spaţiu. Pe de altă parte, potrivit Deutsche Lufthansa AG secţiunea ‘premium economy’ generează venituri pe metrul pătrat cu 33% mai mari decât clasa economy obişnuită şi cu 6% mai mari decât clasa business şi în plus este cu 40% mai profitabilă decât aceasta din urmă pentru că locurile sunt mai uşor de instalat.

Compania Finnair Oyj, specializată în zboruri care leagă Europa de Estul Asiei via hub-ul său din Helsinki, va începe anul viitor să introducă serviciul ‘premium economy’ pentru toate cele 27 de avioane de mari dimensiuni din flota sa. „Pentru noi această investiţie a fost o decizie care a fost uşor de luat. Premium economy este cea mai profitabilă zonă dintr-un avion iar pandemia a întărit şi mai mult acest lucru”, spune directorul general de la Finnair, Topi Manner.

La rândul său, grupul german Deutsche Lufthansa AG are secţiuni de tip ‘premium economy’ în toate cele 102 de avioane de mari dimensiuni din flota sa şi în prezent se gândeşte să scoată şi mai multe locuri de la clasa business pentru a extinde zona ‘premium economy’. Iniţial managerii de la Lufthansa erau îngrijoraţi că serviciul ‘premium economy’ va canibaliza rezervările la clasa business însă majoritatea pasagerilor care au făcut trecerea la noua secţiune au venit din zona economy obişnuită. „Premium economy este zona pe care ne concentrăm cel mai mult” spune Heike Birlenbach, responsabil pentru experienţa clienţilor la Lufthansa.

În acest context, Lufthansa Technik, o divizie a companiei aeriene germane specializată în tranformarea cabinelor avioanelor, susţine că a primit întrebări de la alte companii aeriene cu privire la adăugarea de locuri în zona ‘premium economy’ şi reducerea spaţiului alocat clasei business iar unii transportatori asiatici se gândesc chiar la o eliminare completă a clasei business. În plus, instalarea scaunelor şi modificarea cabinelor durează aproximativ cinci zile, spune Niels Dose, director de vânzări la Lufthansa Technik. „Din punct de vedere tehnic, este o operaţiune simplă”, spune Niels Dose.

Sondajele arată că cea mai atractivă calitate a locurilor de la clasa business este posibilitatea unui somn plăcut pe zborurile de noapte, ceea ce înseamnă că în viitorul apropiat, pe lângă cei câţiva centimetri de spaţiu în plus, principala atractivitate a zonei ‘premium economy’ este acel sentiment plăcut că nu ai cel mai incomod scaun din avion.

„Premium economy oferă o evadare accesibilă din zona economy şi poate şi mai important o oportunitate pentru pasagerii de la clasa economy să îşi îmbunătăţească statutul” crede Ben Bettell, consultant la firma Counterpoint, scrie Agerpres.

Ultima oră

Comentariul meu

Publică