Școlile rămân deschise și dacă se depășește pragul de șase la mie - Propunerea se discută miercuri la Guvern

Ministrul Educației, Sorin Cîmpeanu, va discuta cu reprezentanții din domeniul medical pentru a decide dacă, chiar și în condițiile în care într-o localitate rata de infectare depășește nivelul de șase la mie, școlile pot rămâne deschise, pe modelul grădinițelor.

„Vom avea pe parcursul zilei de astăzi (miercuri – n.r.) discuții cu toți cei care îndreptățiți să se pronunțe asupra acestui echilibru – risc gestionabil vs. beneficii. Mai exact, este vorba despre dorința de consolidare a unui numitor comun cu privire la modul de funcționare a școlilor”, spune Sorin Câmpeanu.

Școlile rămân deschise și dacă se depășește pragul de șase la mie - Propunerea se discută miercuri la Guvern

El precizează că cele mai multe state din UE aplică principiul „școlile se deschid primele și se închid ultimele”.

„La acest moment, regula este clară – în localitățile în care se depășește rata de infectare de 6 la mie la nivelul zilei de vineri, zi de referință, școlile ar urma să treacă în online, cu excepția școlilor speciale, grădinițele și creșele. Primim foarte multe solicitări în acest sens. Sunt convins că toți cei îndreptățiți să se pronunțe vor căuta acel numitor comun în interesul elevilor, atât din perspectivă educațională, cât și din perspectivă sanitară. Până vineri va trebui să anunțăm cât de poate de clar care sunt regulile – dacă rămânem pe aceleași reguli sau dacă, așa cum ne dorim noi, cei din Educație, dacă cei din domeniul sanitar sunt de acorde, vom putea să menținem, pe modelul grădinițelor, școlile deschise până la apariția unui număr de cazuri”, adaugă Cîmpeanu.

Ultima oră

Comentariul meu

Publică