Mont Blanc a pierdut aproape un metru din înălțime

Mont Blanc, cel mai înalt vârf muntos din vestul Europei a scăzut în înălțime. A pierdut aproape un metru în ultimii patru ani.

Este rezultatul verificărilor făcute de zeci de experți, care au folosit inclusiv sateliți în procesul de măsurare.

Supranumit „Acoperișul Europei”, Mont Blanc are 4.792 de metri de stâncă, la care se adaugă stratul de gheață și zăpadă a cărui grosime diferă de la un an la altul.

Nu se știe momentan dacă schimbările climatice au provocat topirea accelerată a gheții și, prin urmare, reducerea înălțimii. Acest lucru va fi stabilit în perioada următoare de climatologi și alți oameni de știință, care vor analiza toate datele colectate, scrie Digi24.

Ultima oră

Comentariul meu