Bărbat din Jina reținut în trafic de poliție - A condus fără permis o mașină neînmatriculată
foto arhivă

Un sibian din Jina a fost prins conducând o mașină fără să aibă permis de conducere. Polițiștii l-au reținut și urmează să primească o măsură preventivă.

„La data de 28 septembrie a.c., în jurul orei 08,00, pe raza localității Jina, polițiștii din cadrul Poliției Orașului Săliște au oprit pentru control un autoturism condus de către un localnic în vârstă de 36 de ani. Din verificările efectuate de către polițiști a rezultat faptul că bărbatul aflat la volan nu deține dreptul de a conduce autovehicule pe drumurile publice, iar autoturismul condus nu este înmatriculat sau înregistrat”, spun reprezentanții IPJ Sibiu.

În cauză s-a deschis un dosar de cercetare penală privind săvârșirea infracțiunilor de conducere fără permis, respectiv conducerea pe drumurile publice a unui autovehicul neînmatriculat.

De asemenea, față de bărbat s-a luat măsura reținerii 24 de ore pe bază de ordonanță, acesta urmând a fi prezentat propcurorului de caz din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Săliște în vederea aplicării unei măsuri preventive. Potrivit surselor Ora de Sibiu, nu este prima dată când tânărul săvârșește infracțiuni rutiere.

Cercetările continuă la nivelul Poliției Orașului Săliște.

Ultima oră

Comentariul meu

Publică