Sibienii care au câini și îi plimbă pe străzile orașului sunt obligați de acum, printr-o hotărâre de consiliu local, să strângă excrementele lăsate în urmă de patrupezi. Odată cu votul pe care urmează să îl dea consilierii locali privind această obligativitate sunt stabilite și amenzile care pot fi aplicate.
Tot mai mulți sibieni au un animal de companie, în special un câine, așa că pe străzile și trotuarele din oraș s-au înmulțit excrementele de animal lăsate la voia întâmplării, asta în ciuda faptului că în oraș sunt amplasate coșuri de gunoi speciale pentru așa ceva, inclusiv pungi de plastic.
Codul administrativ prevede în mod expres printre atribuţiile Consiliului local şi acelea ce au în vedere asigurarea ordinii publice și protecţia mediului înconjurător. Așa că, după votul consilierilor locali, proprietarii de animale sunt obligați să adune excrementele acestora, lăsate pe stradă. Pentru a putea face acest lucru, atunci când ies la plimbare cu cățeii, sibienii trebuie să aibă pungi de gunoi și uneltele necesare pentru a aduna resturile pe care apoi trebuie să le arunce la pubelele de gunoi.
Persoanele fizice care nu vor respecta aceste prevederi pot fi sancționate cu amendă între 200 și 300 d elei, iar persoanele juridice între 400 și 600 de lei.
Cred că ar trebui popularizată știrea..se vor găsi destui care sa spună ca „n-au știut!” .. În orice caz, așteptam legea.
Este ceva foarte corect, dar as avea rugamintea sa incercati sa montati astfel de tomberoane in fiecare cartier
In sfarsit o veste buna