În ajunul alegerilor generale de duminică din Germania, o veste surprinzătoare a venit din… Elveţia: milionarii germani au început să-şi mute părţi din avere acolo ca precauţie pentru cazul în care votul va aduce stânga la putere.
Acesta este un semn al incertitudinilor privind rezultatul primelor alegeri din era post-Merkel, moştenirea lăsată de cancelarul în timpul căreia Germania s-a transformat din „bolnavul Europei“ în locomotiva economică şi politică a continentului.
În 16 ani sub conducerea unui politician care a bătut recorduri europene la rezistenţa în funcţie, Germania a devenit o forţă economică, însă una vulnerabilă, cu o societate fragmentată şi inegalităţi accentuate. Acest lucru înseamnă că nu există un lider politic clar. Societatea germană era profund divizată şi înainte de Merkel.
Încă sunt diferenţe mari între Germania de Vest capitalistă şi Germania de Est, fostă comunistă. Însă venirea valurilor de imigranţi a amplificat polarizările, deşi Merkel a transformat criza din 2015 într-o oportunitate pentru economie, care avea nevoie de întinerirea populaţiei şi de forţă de muncă nouă. Şi încă mai are. Deficitul de forţă de muncă creşte din nou, iar angajatorii cer din nou imigranţi. Nevoia de muncitori a crescut în paralel cu avansul econonomic. PIB-ul a urcat cu 34% de când Merkel a venit la putere, mai mult decât a crescut economia vecină şi rivală, Franţa, scrie Reuters.
Merkel a avut şi noroc. Baza reformelor pentru revitalizare economică era deja turnată, iar economia a fost impulsionată de cererea pentru exporturi din partea ţărilor mari cu creştere rapidă cum este cea a Chinei. Cancelarul a cules roadele reformelor lui Gerhard Schroeder: reduceri de taxe, lipirea beneficiilor de şomaj cu ajutoarele sociale şi îmbunătăţirea flexibilităţii pieţei muncii.
Sub Merkel, şomajul a atins cele mai scăzute cote din istorie, iar guvernul a folosit cu maximum de efect programele Kurzarbeit, scheme de muncă cu program redus care au ajutat la prevenirea disponibilizărilor masive oferind companiilor subvenţii pentru salarii dacă acestea îşi păstrează angajaţii, relatează Mediafax.
Aceste programe au fost imitate la scară largă de guvernele europene în criza provocată de pandemia de COVID. O economie deschisă şi bazată pe exporturi, Germania lui Merkel s-a lovit de politicile protecţioniste ale preşedintelui american Donald Trump şi a căutat să se alieze cu China pentru protejarea globalizării şi pieţei libere. Dar a simţit şi forţa de expansiune a Chinei, îngreunând în cele din urmă calea de acces a companiilor chineze, adesea controlate de guvern, la sectoarele strategice. Însă aceste măsuri au venit târziu.
Interesul Germaniei era, mai întâi de toate, să aibă cui exporta. Berlinul nu s-a trezit până nu şi-a pierdut unul dintre cei mai buni producători de roboţi industriali, cumpărat de un producător chinez de electrocasnice! Merkel a văzut mai degrabă un partener decât un duşman şi în Rusia, o ţară devenită şi mai importantă pentru economia germană după ce cancelarul a decis că Germania trebuie să treacă prin cea mai ambiţioasă transformare din lume din punct de vedere energetic: renunţarea complet la energia atomică, apoi la cărbune, în favoarea energiei din surse regenerabile.
Dar tranziţia se face arzând gaze, importate mai ales din Rusia. Germania şi-a acuzitat dependenţa de gazele ruseşti deşi Rusia şi-a demonstrat clar tendinţele expansioniste, mai întâi prin războiul din Georgia din 2008, apoi prin anexarea Crimeei de la Ucraina în 2014.
Berlinul susţine sancţiunile economice şi financiare aplicare Moscovei, în pofida împotrivirilor din business-ul german, puternic legat de piaţa rusă. Sancţiunile nu par să producă roade prea bune, iar Germania lui Merkel continuă colaborarea cu Rusia, ceea ce se vede în protejarea gazoductului rusesc Nord Stream 2 în faţa opoziţiei americane, şi, mai important, a opoziţiei Poloniei şi Ucrainei. În prezent, UE se îndreaptă spre o criză a gazelor, o cauză fiind şi faptul că Rusia nu livrează suficient combustibil – posibil, spun criticii, pentru a forţa mâna europenilor să accepte necondiţionat Nord Stream 2. Această atitudine polarizează şi mai mult Europa în sine, adâncind divizuni deschise de criza imigranţilor. Atunci, Germania, un stat cu o economie puternică, şi-a deschis porţile pentru refugiaţi, permiţând unor lideri populişti şi cu tendinţe autoritare precum Viktor Orban să amplifice şi să exploateze în scopuri electorale xenofobia din Est. Acasă, acceptarea imigranţilor a permis şi ascensiunea unor partide extremiste.
Politica de mediu, deşi curajoasă, pare un eşec. Centralele nucleare au fost transformate în parcuri solare, însă Germania încă îşi produce mai mult de trei sferturi din energie din combustibili fosili. Aceasta deşi nemţii plătesc unele dintre cele mai mari facturi la energie din UE, din cauza unei taxe pentru finanţarea energiei verzi.
Cu exporturile duduind, Germaniei nu-i este greu să acumuleze excedent comercial. Însă Merkel a fost prudentă în a cheltui, probabil cu gândul că populaţia îmbătrânită va avea nevoie de o plasă de siguranţă solidă, deşi mulţi i-au cerut să investească în infrastructură şi digitalizare, ceea ce le-ar fi ajutat şi pe celelalte economii din UE. Rezultatul este că Germania stă prost la digitalizare: 4 din 10 companii încă mai folosesc faxuri pentru a comunica intern sau extern.
De asemenea, Germania este pe locurile codaşe la viteza internetului în grupul economiilor mari. Pe autostrăzile nemţeşti s-o putea circula cu toată viteza de care este capabilă maşina, însă sunt porţiuni mari în care lipseşte semnalul la telefon. Adepta precauţiei şi a compromisului în dauna deciziilor rapide şi a acţiunilor decisive, Merkel şi-a văzut popularitatea urcând şi coborând, însă este considerată unul dintre cei mai populari politicieni germani atât pe plan intern, cât şi extern.
Cu toate acestea, cu atâtea vulnerabilităţi politice şi economice, Merkel a decis să nu mai candideze, ceea ce nu a mai făcut niciun cancelar până la ea, lăsând locul deschis schimbării. Pentru social-democraţi, Verzi şi Stângişti, schimbare înseamnă, printre altele, majorări de taxe pentru gospodăriile cu venituri mari, o nouă taxă pe avere, dar menţinerea impozitului de solidaritate, menit să dezvolte Germania de est. Ţinta lor este, evident, reducerea inegalităţilor. Conservatorii lui Merkel şi democraţii liberi vor reduceri de taxe pentru corporaţii şi pentru cei cu venituri mari. Nu este de mirare că milionarii îşi duc banii în Elveţia. Aşa se încheie era Merkel.