Medici, oameni de știință, agenții de informații și oficiali guvernamentali încearcă să afle ce cauzează „sindromul Havana” – o boală misterioasă care a lovit diplomați și spioni americani în toată lumea.
Unii îl numesc un act de război, alții se întreabă dacă este o formă nouă și secretă de supraveghere – iar unii oameni cred că ar putea fi vorba doar de ipohondrie. Și totuși cine sau ce este responsabil pentru misteriosul sindrom?
În unele cazuri, totul a început cu un sunet, pe care oamenii s-au străduit să îl descrie. „Bâzâit”, „scrâșnet metalic”, „țipăt sâcâitor” au fost câtva dintre descrieri, potrivit BBC.
Simptome neobișnuite
O femeie a descris un zumzet scăzut și o presiune intensă în craniu; altul a simțit un puseu de durere. Cei care nu au auzit sunete au simțit căldură sau presiune. Unele dintre persoanele care au experimentat sindromul au rămas cu amețeli și oboseală luni întregi.
„Sindromul Havana” a apărut pentru prima dată în Cuba, în 2016. Primele cazuri au fost ale unor ofițeri CIA, ceea ce însemna că au fost păstrate la secret. Dar, în cele din urmă, informația a ieșit la lumină și anxietatea s-a răspândit. 26 de angajați ai Ambasadei din Cuba și membri ai familiilor lor au raportat o mare varietate de simptome.
După cinci ani, sunt sute de astfel de cazuri raporate, pe toate continentele, cu un impact real asupra capacității SUA de a opera în străinătate.
Descoperirea adevărului a devenit acum o prioritate de top pentru oficialii din domeniul securității naționale a SUA. Un oficial a descris-o drept cea mai dificilă provocare cu care s-au confruntat vreodată serviciile de infomații.
Dovezile au fost greu de găsit și evazive, dând naștere unor teorii care se bat cap în cap. Unii cred că e o boală psihică, alții – o armă secretă. Dar în baza puținelor dovezi existente, o teorie spune că microundele ar fi cel mai probabil vinovat.
În 2015, relațiile diplomatice dintre SUA și Cuba au fost restabilite după decenii de ostilitate. Dar în decurs de doi ani, „sindromul Havana” aproape că a închis ambasada, deoarece personalul a fost retras din cauza temerilor pentru sănătatea lor.
Inițial, s-a speculat că guvernul cubanez – sau o fracțiune dură care se opune îmbunătățirii relațiilor – ar putea fi responsabil, având un anumit tip de armă sonică. Serviciile de securitate din Cuba, la urma urmei, fuseseră temătoare în legătură cu un aflux de personal american și țineau strâns controlul asupra capitalei.
Această teorie a picat după ce cazurile s-au răspândit în întreaga lume.
Dar recent, o altă ipoteză a apărut – curădăcini în secretele întunecate ale Războiului Rece și în care ciocnesc știința, medicina, spionajul și geopolitica.
Secretele războiului rece
Când James Lin, profesor la Universitatea din Illinois, a citit primele rapoarte despre sunetele misterioase din Havana, a suspectat imediat că microundele sunt responsabile. Ideea sa s-a bazat nu doar pe cercetarea teoretică, ci și pe experiența de primă mână. Cu câteva decenii mai devreme, auzise el însuși sunetele.
Încă din preajma celui de-Al Doilea Război Mondial au existat relatări despre faptul că oamenii puteau auzi sunete când un radar din apropiere a fost pornit și a început să trimită microunde în aer. În 1961, o lucrare a doctorului Allen Frey susținea că sunetele erau cauzate de interacțiunile microundelor cu sistemul nervos, ducând la termenul „Efectul Frey”. Dar cauzele exacte – și implicațiile – au rămas neclare.
În timpul Războiului Rece, știința a fost punctul central al rivalității intense a super-puterii. Chiar și zone cum ar fi controlul minții au fost explorate, pe fondul temerilor că cealaltă parte va avea un avantaj – și aceasta a inclus microundele.
Lin a văzut abordarea sovietică într-un centru de cercetare științifică din orașul Pușchino, lângă Moscova.
„Au avut un laborator foarte elaborat, foarte bine echipat”, spune el.
Dar experimentul lor a fost mai grosier. Subiectul stătea într-un butoi cu apă de mare sărată, cu capul în afară. Atunci microundele erau lansate asupra creierului său. Oamenii de știință au crezut că microundele interacționează cu sistemul nervos și au vrut să îl interogheze pe Lin cu privire la punctul său de vedere.
Curiozitatea a mers în ambele sensuri, iar spionii americani au urmărit îndeaproape cercetările sovietice. Un raport din 1976 al Agenției de Informații pentru Apărare din SUA spune că nu a putut găsi nicio dovadă a armelor cu microunde în blocul comunist, dar agenția a aflat despre experimente în care microundele erau pulsate în gâtul broaștelor până când inima lor s-a oprit.
Raportul arată, de asemenea, că SUA erau îngrijorate că microundele sovietice ar putea fi utilizate pentru a afecta funcțiile creierului sau pentru a induce sunete pentru efect psihologic.
„Cercetarea lor internă privind percepția sunetului are un potențial mare de dezvoltare într-un sistem de dezorientare sau perturbare a tiparelor de comportament ale personalului militar sau diplomatic”, se arăta în raport.
Interesul american era mai mult decât defensiv. James Lin face uneori referire la lucrările secrete ale SUA asupra armelor în același domeniu.
„Semnalul Moscova” și secretul de la Ambasada SUA
În timp ce Lin se afla la Pușchino, un alt grup de americani aflat în apropiere era îngrijorat de faptul că era vizat de microunde – și că propriul lor guvern a ascuns acest lucru.
Timp de aproape un sfert de secol, ambasada SUA de la Moscova a fost scăldată de un fascicul larg, invizibil, de microunde de nivel scăzut. A devenit cunoscut sub numele de „semnalul Moscova”. Dar majoritatea celor care lucrau acolo nu știau nimic.
Fasciculul venea de la o antenă de pe balconul unui apartament sovietic din apropiere și lovea etajele superioare ale ambasadei, unde se afla biroul ambasadorului și unde se desfășurau operațiunile mai sensibile. Fusese detectată pentru prima dată în anii 1950 și ulterior a fost monitorizată dintr-o cameră de la etajul 10. Dar existența sa a fost un secret pentru aproape toată lumea.
„Am încercat să ne dăm seama care ar putea fi scopul său”, explică Jack Matlock, numărul doi la ambasadă la mijlocul anilor ’70.
Dar un nou ambasador, Walter Stoessel, a venit la post în 1974 și a amenințat că va demisiona dacă nu va fi făcut public totul.
„Asta a provocat ceva de genul panicii”, își amintește Matlock.
Stoessel însuși s-a îmbolnăvit, iar unul dintre simptome a fost sângerarea ochilor. Într-un apel telefonic din 1975 către ambasadorul sovietic la Washington, secretarul de stat al SUA, Henry Kissinger, a legat boala lui Stoessel de microunde, recunoscând: „încercăm să păstrăm liniștea”. Stoessel a murit de leucemie la vârsta de 66 de ani.
Din 1976 au fost instalate ecrane pentru a proteja oamenii. Dar mulți diplomați s-au supărat, crezând că Departamentul de Stat a tăcut mai întâi și apoi a negat orice posibil impact asupra sănătății. Aceleași acuzații au fost lansate câteva decenii mai târziu, în legătură cu „sindromul Havana”.
La ce folosea „semnalul Moscova”?
„Sunt destul de sigur că sovieticii au avut alte intenții decât să ne distrugă sănătatea”, spune Matlock. Erau înaintea SUA în ceea ce privește tehnologia de supraveghere și o teorie a fost că lansau microunde pentru a prinde conversații, alta a fost că astfel activau propriile dispozitive de ascultare ascunse în interiorul clădirii sau captau informații prin microunde care loveau dispozitivele electronice americane. La un moment dat, sovieticii i-au spus lui Matlock că scopul era de fapt blocarea echipamentului american de pe acoperișul ambasadei, folosit pentru interceptarea comunicațiilor sovietice la Moscova.
O teorie este că Havana a implicat o metodă mult mai bine direcționată pentru a efectua un fel de supraveghere cu microunde direcționate de putere mai mare. Un fost oficial britanic de informații a declarat pentru BBC că microundele ar putea fi utilizate pentru a „ilumina” dispozitivele electronice pentru a extrage semnale sau pentru a le identifica și urmări.
Dar misteriosul sindrom s-a răspândit și a vizat americani din toate colțurile lumii.
Un incident a avut loc în China, la consulatul din Guangzhou, la începutul anului 2018. Unii dintre cei afectați au contactat-o pe Beatrice Golomb, profesor la Universitatea din California, San Diego, care a cercetat mult timp efectele microundelor asupra sănătății precum și alte boli inexplicabile.
Ea a declarat pentru BBC că a scris echipei medicale a Departamentului de Stat în ianuarie 2018 cu o prezentare detaliată a motivului pentru care credea că microundele sunt responsabile. „Acest lucru este o lectură interesantă”, a fost răspunsul primit.
Golomb spune că au fost înregistrate niveluri ridicate de radiații la membrii familiilor angajaților din Guangzhou, folosind echipamente disponibile comercial. Dar ea spune că Departamentul de Stat le-a spus propriilor angajați că măsurătorile pe care le-au făcut erau clasificate.
O serie de probleme au afectat investigațiile. Departamentul de Stat și CIA nu au reușit să comunice între ele, iar scepticismul echipelor lor medicale interne a provocat tensiuni.
Departamentul de Stat a considerat inițial că doar unul din cele nouă cazuri din China corespundea criteriilor pentru „sindromul Havana”. Ceilalți 8 au rămas cu senzația că ar fi acuzați că au inventat simptomele. Au început o luptă în justiție care nu s-a încheiat nici azi.
Unii dintre cei afectați de „sindromul Havana” s-au adresat lui Mark Zaid, un avocat specializat în cazuri de securitate națională. Acum acționează pentru peste 20 de angajați guvernamentali, jumătate din comunitatea de informații.
„Acesta nu este sindromul Havana. Este un nume greșit”, spune Zaid, ai cărui clienți au fost afectați în multe locații.
„Ceea ce se întâmplă a fost cunoscut probabil de guvernul Statelor Unite, pe baza dovezilor pe care le-am văzut, de la sfârșitul anilor 1960”, adaugă el.
Zaid se întreabă de ce guvernul SUA nu a fost dispus să recunoască acest lucru. O posibilitate, spune el, este că ar putea deschide o Cutie a Pandorei cu incidente care au fost ignorate de-a lungul anilor. O altă teorie este că și SUA au dezvoltat și, probabil, chiar au desfășurat microunde și vor să țină secret acest lucru, scrie Digi24.