în mijlocul toameni, turiştii sunt aşteptaţi în satele din nordul sibiului cu zacuscă, murături și prăjituri cu prune

În satele din nordul județului Sibiu vă puteți bucura cum se cuvine de miresmele și culorile toamnei.

Acolo timpul curge altfel, așa că o evadare pentru câteva zile vă poartă în vremea bunicilor: traiul e tihnit, iar bucatele sunt făcute nu doar cu mâinile, ci și cu sufletul.

în mijlocul toameni, turiştii sunt aşteptaţi în satele din nordul sibiului cu zacuscă, murături și prăjituri cu prune

Miroase în aceste zile a zacuscă, murături și prăjituri cu prune. Iar ulițele și dealurile din jur vă îmbie să plecați la plimbare, fie la pas, fie călare.

Oricine e binevenit să le dea o mână de ajutor gospodarilor, la cules sau în bucătărie. Vă propunem o vizită în satele Apoș, Biertan și Richiș, adevărate comori ascunse printre colinele Transilvaniei.

La nici 50 de kilometri de Sibiu, pierdut între dealuri, se afla satul Apoș – Apoșdorf – cum îi spun bătrânii sași. Cele două ulițe se înșiruie cuminți, cu case rânduite de o parte și de alta, relatează stirileprotv.ro.

După anii ’90, sașii au plecat, dar satul nu și-a pierdut farmecul de odinioară. Mihai a cumpărat în 2011 fosta casă parohială și a transformat-o într-un centru de echitație. Alte câteva locuințe săsești au devenit case de oaspeți.

”Încercăm să implicăm comunitatea, să păstrăm zona, biodiversitatea și tot ce vedeți aici în spate, peisajul acela gen mozaical, ceva foarte bun și foarte necesar biodiversității, de la insecte la mamifere, orice păsări și așa mai departe”.

Închisoarea matrimonială, pentru cei care voiau să divorțeze

Turiștii sunt imediat cuceriți de tihna locului. Unii oaspeți vin iar și iar, doar ca să-și încarce sufletul și să-și limpezească gândurile.

Turist: ”Cred că am venit de peste 30 de ori. Cred că nu există, nu am găsit până acum nici un loc în lume în care să mă simt așa, să mă încarce așa de tare. Poți să circuli de dimineața până seara, să nu te întâlnești aproape cu nimeni și să ai senzația că te-ai întors 1.000 de ani în urmă”.

Toamna este anotimpul ideal pentru o plimbare în compania cailor.

Tânără: ”Eu prefer toamna pentru echitație, este mult mai bine având în vedere că este mai răcoare. Este mult mai liniște, mult mai intim parcă”.

Mihai Barbu, antreprenor: ”Poate să fie o apropiere treptată, ca să zic așa, dar nu neapărat trebuie să se suie călare imediat. Se pot face tururi cu trăsura sau pot fi pur și simplu în jurul cailor. După care treptat și cu multă perseverență pot să cunoască natura și absolut tot din șaua calului”.

Nu departe de Apoș, descoperim una din primele așezări întemeiate de sașii veniți în Transilvania. Satul Biertan este inclus din 1993 în patrimoniul UNESCO.

Biserica fortificată, cocoțată pe un mic deal, uimește prin arhitectura gotică. Aici găsim o uriașă orgă, dar și un altar format din 28 de picturi religioase, rămase intacte.

Vreme de 300 de ani, a funcționat și o închisoare matrimonială, unde cei ce doreau să divorțeze erau zăvorâți 2 săptămâni. Încăperea avea un singur pat și un singur set de tacâmuri.

Rețeta de împăcare a funcționat, așa că foarte puține cupluri au luat-o pe drumuri diferite în comunitate.

Mathilda Catona, ghid: ”Avem ușa de la sacristie care este din 1515 și singura ușă cu 19 zăvoare care a fost premiată la Paris în 1900, la expoziția universală. Aici în sacristie a fost camera de valori unde își adăposteau sașii valorile bisercii și a comunității”.

Mâncarea este pregătită doar de gospodinele din zonă

Tânăr britanic: ”Îmi place să-mi imaginez acele vemuri, că aș fi în trecut, chiar și cele două ziduri de aici sunt interesante”.

Tânără: ”Sunt frumoase, sunt deosebite să zic așa, vorbim despre peisaj, despre locurile din fiecare sătuc în parte, cum este și această clădire care are o nuanță aparte, o îngrijire foarte bună, au fost întreținute foarte bine”.

Cui i se face foame, poate încerca bucătăria acestor locuri. Preparatele sunt simple, gătite chiar de gospodinele de aici.

Doamna Maria vă așteaptă la amiază în satul Hoghilag cu un prânz îndestulat.

Maria Duda, gospodină din Hoghilag: ”Într-o zi de toamnă se mănâncă o ciorbă de fasole boabe, care e proaspătă acum din gradină, fierbe foarte repede și o tocăniță de pui. Și facem cu o dresătură de faină și pătrunjel. Cu mămăligă, cu murătură de castraveți sau cu o salata de varză sau cu varză murată”.

Oricine e poftit să rămână și peste noapte. În satul Richiș, casa fostului morar este acum un minunat loc de odihnă.

Caroline Fernolend, Fundația Mihai Emisescu Trust: ”Produsele din care gătesc doamnele care administrează o casă de oaspeți să fie sau din propria lor gospodărie sau cumpără de la ciobani mielul, brânza. La fel gemurile, mierea, toate contribuie la dezvoltarea economiei locale”.

Trei zile – adică un weekend prelungit – sunt suficiente pentru a explora zona.

Prețurile la cazare încep de la 130 de lei pe noapte

Dacă v-am stârnit interesul este important să vă dăm și câteva informații tehnice: în primul rând trebuie să vă faceți rezervare.

Oferta de cazare e ușor de găsit pe internet dacă veți căuta după sintagma “Colinele Transilvaniei”. Prețurile pentru o noapte de cazare încep de la 130 de lei camera de două locuri și ajung chiar și 500 de lei în casele de oaspeți premium.

Un prânz gătit de gospodinele locului costă în medie 70 de lei.

Conține două feluri de mâncare gătită și un desert toate servite fără limita de cantitate, pe săturate. Odată ajunși în zonă, puteți închiria biciclete și ghid care să vă conducă pe trasee de leagă satele între ele.

Există și oferte de excursii la pas cu scopul de a fotografia păsările, florile sau pentru a strânge plante medicinale.

Odată ajunși în gospodăriile localnicilor veți putea vedea pe viu cum se pregătesc conservele pentru iarnă, cum se încheagă brânza sau cum se țes covoarele.

Ultima oră

Comentariul meu

Publică