Benzinăriile din Marea Britanie anunță o limită de 30 de lire la combustibil
FOTO arhivă

Mai multe benzinării din Marea Britanie vor avea limită de combustibil. Nu mai poți alimenta cât ai nevoie.

Alimentarea cu combustibil este întârziată în tot regatul. Serviciile de urgență și șoferii de camioane vor fi scutiți de plafonul de 30 de lire sterline. Purtătorul de cuvânt al Downing Street a precizat: „Avem stocuri ample de combustibil…”

Grant Shapps, secretarul de stat pentru Transporturi, a solicitat șoferilor să nu intre în panică la cumpărarea de combustibil, pe fondul scenelor haotice de la benzinăriile din întreaga țară, însă apelul său a rămas fără ecou, anunță Mirror.

Din cauza „cererii fără precedent a clienților”, peste 400 de benzinării din Marea Britanie vor aplica un nivel maxim de combustibil de 30 de lire sterline pentru fiecare client.

Într-o declarație, grupul EG a afirmat că această decizie fusese luată pentru a oferi tuturor „o șansă corectă de realimentare” și pentru a menține buna funcționare a site-urilor, potrivit Manchester Evening News.

Din cauza „rolului lor vital”, conform companiei, serviciile de urgență și șoferii de camioane vor fi scutiți de plafonul de 30 de lire sterline.

Guvernul britanic ia în considerare măsuri provizorii

Știrea vine în condițiile în care guvernul ia în considerare măsuri provizorii pentru a rezolva problema lipsei de șoferi de camion, care a afectat o serie de afaceri.

Se pare că Boris Johnson ar fi luat în considerare relaxarea restricțiilor privind imigrația în Marea Britanie pentru a permite intrarea în țară a mai multor șoferi străini, însă No 10 a susținut că orice schimbare ar fi „foarte strict limitată în timp”.

Potrivit Financial Times și Telegraph, s-ar putea acorda până la 5.000 de permise temporare pentru șoferii de camioane, în timp ce oficialii se grăbesc să rezolve problema rafturilor goale de alimente și a benzinăriilor închise.

Benzinăriile Esso, BP și Tesco au fost grav afectate de problemele de livrare a benzinei.

BP a precizat că în jur de 20 dintre cele 1.200 de benzinării ale sale au fost oprite din lipsă de combustibil disponibil, și că între 50 și 100 de locații au fost afectate de pierderea a cel puțin unui tip de combustibil.

Reacția ExxonMobil

ExxonMobil, care deține Esso, a afirmat că un „număr limitat” de benzinării Tesco au fost, de asemenea, afectate.

În comunicatul grupului EG, un purtător de cuvânt a declarat: „Din cauza cererii actuale fără precedent a clienților pentru combustibil și a provocărilor asociate în ceea ce privește aprovizionarea, am luat decizia de a introduce o limită de 30 de lire sterline pentru fiecare client pentru toate categoriile noastre de combustibil. Acest lucru exclude șoferii de camioane și serviciile de urgență datorită rolului lor vital în acest moment.”

Potrivit acestuia, „nu se aplică această limită. Aceasta este o decizie a companiei pentru a se asigura că toți clienții noștri au o șansă echitabilă de a alimenta cu combustibil și pentru a permite ca locațiile noastre să continue să funcționeze fără probleme. Îi rugăm pe toți cei care ne vizitează locațiile să se poarte cu respect față de colegii noștri, partenerii din lanțul de aprovizionare și clienții noștri în această perioadă foarte dificilă.”

„Toate unitățile EG Group din Marea Britanie rămân deschise și operaționale pentru a servi clienții.”

Ce spune secretarul pentru transporturi?

Grant Shapps, secretarul pentru transporturi, le-a cerut șoferilor să nu intre în panică la achiziționarea de combustibil, pe fondul scenelor haotice de la benzinăriile din întreaga țară.

Într-o intervenție la Sky News vineri, el a declarat că automobiliștii ar trebui „să își continue activitatea în mod normal”.

În același timp, un sondaj realizat de Oficiul Național de Statistică (ONS) a arătat că circa unul din șase adulți din Marea Britanie a declarat că nu a putut cumpăra produse alimentare esențiale la un moment dat în ultimele două săptămâni, din cauza lipsei de produse.

Reacția de la reședința oficială a premierului britanic

Purtătorul de cuvânt al Downing Street a precizat: „Avem stocuri ample de combustibil în această țară și publicul ar trebui să fie liniștit că nu există lipsuri. Dar, la fel ca țările din întreaga lume, suferim de un deficit temporar, legat de COVID, de șoferi necesari pentru a muta proviziile în întreaga țară. Ne gândim la măsuri temporare pentru a evita orice probleme imediate, dar orice măsuri pe care le vom introduce vor fi foarte strict limitate în timp.”

„Ne îndreptăm către o economie cu salarii și calificări ridicate, iar întreprinderile vor trebui să se adapteze cu mai multe investiții în recrutare și formare profesională pentru a asigura rezistența pe termen lung”, a mai precizat purtătorul de cuvânt al premierului, scrie Aleph News.

Ultima oră